IPS Laurenţiu a împlinit 69 de ani

IPS Laurenţiu

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împlineşte astăzi, 12 octombrie 2016, vârsta de 69 de ani. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în data de 12 octombrie 1947 în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din părinţii Iulian şi Viorica. La vârsta de 13 ani rămâne orfan de tată.

Urmează Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1965-1969), cursurile şcolii doctorale în Teologie la Institutul Teologic Universitar Bucureşti, Secţia Practică, Specialitatea principală: Liturgică Pastorală şi Artă creştină (1970-1973), Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia (1982-1983), specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii din Fribourg – Elveţia (1983). Devine doctor în Teologie, la Institutul Teologic Universitar Bucureşti – Specialitatea: Liturgică Pastorală şi Artă creştină (1985).

În decembrie 1969 e hirotonit preot pe seama Parohiei Lisa, Protopopiatul Făgăraş, desfăşurând timp de 6 ani (1970-1976) o activitate pastorală susţinută. În data de 20 iulie 1996 este tuns în monahism, la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, primind numele de Laurenţiu.

În data de 11 august 1996 este hirotonit arhiereu şi instalat Episcop al Caransebeşului.

În data de 3 noiembrie 2005 este ales Mitropolit al Ardealului, fiind întronizat la 13 noiembrie 2005 în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Comentarii Facebook


Știri recente