IPS Laurențiu a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la Biserica Sfântul Nicolae. Cei prezenți la eveniment au adus cinstire moaștelor Sfântului Andrei Șaguna

Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu a binecuvântat lucrările efectuate, în ultimii ani, la Biserica Sfântul Nicolae din Budila, județul Brașov. Cei prezenți la eveniment au avut ocazia să aducă cinstire moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, notează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

După slujba de binecuvântare, Mitropolitul Ardealului a oficiat, în data de 5 noiembrie 2017, Sfânta Liturghie. Din soborul slujitor au făcut parte: starețul Mănăstirii Sfântul Dimitrie din Sighișoara, arhimandritul Ghelasie Țepeș, Protopopul de Săcele, Sorin Șerban, parohul Daniel Săraru, precum  și alți alți preoți din Protopopiat.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că Evanghelia duminicii amintește credincioșilor despre menirea omului pe acest pământ și scopul acestuia de dobândire a Împărăției Cerurilor.

La final, ierarhul i-a hirotesit iconom pe actualul paroh, părintele Daniel Săraru și pe fostul paroh, părintele pensionar Ioan Bunea. De asemenea, mai mulți binefăcători au primit acte de cinstire din partea IPS Laurențiu în semn de apreciere pentru implicarea la refacere bisericii parohiale.

După Sfânta Liturghie, IPS Laurențiu a sfințit și casa parohială din Budila care a fost renovată recent.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente