Cu ocazia zilei de 8 Martie, Arhiepiscopul Alba Iuliei a transmis un mesaj de felicitare pentru femeia creștină: „La poarta inimii ei stă, drept strajă, conştiinţa, iar peste pragul inimii ei nu păşeşte decât datoria”, scrie ierarhul.
„Făcându-se «mărturie de evlavie» (II Tim. 2, 10), femeia, prin calităţile ei specifice, poate să-i stimuleze pe cei din jur, încât aceştia să fie mai conştiincioşi, mai ordonaţi şi mai productivi, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional”, precizează Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
El mai precizează că în femeia creştină „se împletesc simfonic delicateţea feminină cu virtutea curajului şi tendinţa spre contemplarea frumosului cu activitatea creatoare”.
„În această zi dedicată femeilor, ne exprimăm afecţiunea noastră sinceră pentru aceste fiinţe minunate”, adaugă părintele arhiepiscop.
„Totodată, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să le facă parte de o viaţă liniştită, îmbibată cu parfumul suav al florilor de primăvară şi secondată de ciripitul armonios al păsărelelor din crângul înmugurit. La mulţi ani!”
Ziua de 8 Martie a fost inițial serbată ca Ziua Femeii în cercurile socialiste occidentale, apoi a devenit zi națională în Rusia Sovietică.
Treptat, sărbătoarea s-a îndepărtat de originile ei ideologice și a ajuns să fie marcată în peste 100 de țări.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews