IPS Ioan: Sfinţii români – Evanghelii vii ale neamului nostru

Duminica a 2-a după Rusalii a constituit pentru credincioșii bănățeni, precum și pentru credincioșii români de pretutindeni, o zi cu o semnificație aparte, întrucât au fost sărbătoriți toți sfinții români.

În această zi de aleasă sărbătoare, în cadrul slujbelor săvârșite în mănăstirile și parohiile din cuprinsul Mitropoliei Banatului au fost înălțate rugăciuni către sfinții români, ei fiind rugători și mijlocitori înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru mântuirea noastră.

Credincioșii timișoreni s-au bucurat de prezența IPS Mitropolit Ioan care a asistat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată la Catedrala mitropolitană din Timișoara de un sobor de preoți și diaconi, a transmis Răzvan Fibișan de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

După otpustul sfintei slujbei, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt în cadrul căruia a vorbit despre universalitatea mântuirii, revelând faptul că sfințenia este accesibilă oricărui om, indiferent de etnie, care răspunde chemării Mântuitorului Hristos și care cultivă comuniunea de iubire cu Dumnezeu.

Despre sfinții români, ierarhul a spus că ei sunt Evanghelii vii ale neamului nostru. În acest sens, a subliniat faptul că această zi mai poate fi numită Duminica prietenilor români ai lui Hristos, având în vedere că Însuși Hristos îi numește pe sfinți  prieteni ai Lui.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…