IPS Ioan a binecuvântat elevii Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timișoara

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la deschiderea anului școlar la Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara. La ceremonia de deschidere a noului an au fost prezenți peste 1500 de elevi, cadre didactice și părinți, notează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Festivitățile au debutat cu intonarea Imnului de Stat, urmat de slujba de Te Deum oficiată de un sobor de preoți. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul elevilor teologi din cadrul liceului, condus de profesor Nicolae Șincari.

Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru noul an școlar.

În cadrul Liceului Pedagogic Carmen Sylva funcționează din 1997 și clasele de teologie, ce oferă elevilor o dublă specializare atât pedagogică, cât și teologică.

***

Instituţia şcolară din Timișoara a fost înfiinţată în anul 1884, ca Gimnaziu de stat pentru fete. În octombrie 1918 şcoala devine liceu de fete cu predare în limba română. În 2002 consiliul profesoral decide schimbarea numelui şcolii în Liceul Pedagogic Carmen Sylva.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…