„Dacă orice sărbătoare este asemenea unui izvor de viață duhovnicească, de bucurie dumnezeiască în creație, în general, și în om în special, Învierea Domnului Hristos este însă țâșnirea deplină a vieții dumnezeiești în existența noastră”, scrie Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului în Pastorala de Paști.
„Așadar, această mare sărbătoare nu trebuie înțeleasă ca un răgaz, ca o staționare, ca un repaus, ci ca un moment de repornire, de începere a unei alte vieți, și de lăsare în urmă a supraviețuirii în care omul trăiește și unde se identifică, din păcate, mult mai ușor cu suferința decât cu bucuria.”
„Învierea însă ne dă posibilitatea de a ne împărtăși din libertatea Celui înviat, din taina prezenței Lui în sufletul nostru”, subliniază ierarhul.
„Iubirea istorică a lui Dumnezeu s‑a manifestat decisiv în umanitate prin Întrupare, dar a culminat prin sacrificiul Mântuitorului Hristos și prin Învierea Sa. Iubirea Mântuitorului Hristos este iubirea lui Dumnezeu care asigură biruința ființei umane.”
„Un gânditor creștin, Gabriel Marcel (1889‑1973), sesizează această realitate în cuvintele: «A spune cuiva că‑l iubești înseamnă a‑i spune: Tu nu vei muri niciodată!»” amintește Înaltpreasfinția Sa.
Sacrificiu divin cu ecouri în intimitatea sufletului nostru
„În mai toate credințele din lume este întâlnită imaginea intervenției creatorului în creație pentru a rezolva suferința, dar numai în credința creștină, Dumnezeu intervine esențial, sacrificial și intim, identificându‑Se cu suferința umană, chiar sacrificându‑Se pentru om.”
„În acest sens, Hristos Însuși este Paștele nostru, pentru că numai în El ființa noastră s‑a predat în mod deplin lui Dumnezeu în stare de jertfă și a trecut la o nouă existență prin Înviere, fondând pe pământ, pentru eternitate, Biserica sau spitalul duhovnicesc unde se vindecă orice suferință, orice boală”, continuă părintele arhiepiscop.
„În acest spital, medicamentul folosit de Doctorul sufletelor și al trupurilor este credința lucrătoare prin iubire.”
Să ne sculăm din mormântul neputinței
„Dorul omului după sfințenie izvorăște din Învierea lui Hristos. Aceasta înseamnă că și noi avem datoria și misiunea de a nu rămâne zăcând în mormântul neputinței și credinței noastre insuficiente, prin care Îl percepem pe Mântuitorul Hristos doar ca pe o idee sau amintire. Hristos cel înviat trebuie să fie criteriul fundamental care ne influențează viața”, afirmă ierarhul.
„Minciuna, lenea, amorțeala, puțina credință, înăbușirea virtuților și încurajarea viciilor, toate acestea sunt pietre prăvălite la ușa mormintelor noastre, care ne țin captivi într‑o stare de ceață duhovnicească, în care lumina Învierii străbate cu greu până la inimile noastre.”
„Libertatea rău înțeleasă, pe care o trăiește omul de multe ori, îl face să penduleze între două imagini care îl urmăresc permanent: urâțenia morții și zâmbetul vieții”, avertizează Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
„Hristos a învins moartea prin Învierea Sa, pentru a fi cu noi și alături de noi și împreună cu noi în toate suferințele și bucuriile noastre, fie ca un Grădinar, fie ca un Trecător necunoscut care ne însoțește în drumul nostru spre Emaus, fie ca Împărat al slavei.”
„Nimic pe pământ nu ne va putea ajuta să privim în mormânt păstrând zâmbetul vieții, afară de Hristos. Să folosim timpul Sfintelor Paști pentru a face ca zâmbetul vieții izvorât din Învierea lui Hristos, cel care prin iubire ne schimbă la față, să ne înnobileze și să ne ridice la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, împărați peste creație!” încheie Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.
Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Romanului și Bacăului
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
