ÎPS Epifanie pomenit la Roman

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei a fost pomenit marți, 8 ianuarie 2013, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Slujba parastasului a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. potrivit epr.ro.

Memoria vrednicului de pomenire ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fost profesor și director al Seminarului din Neamț, și stareț al mănăstirii Neamț, a fost evocată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim, care l-a cunoscut îndeaproape pe chiriarhul eparhiei Buzăului și Vrancei.

De asemenea, a fost trimis și un mesaj de condoleanțe membrilor aparatului Administrativ, clerului, cinului monahal și credincioșilor din această arhiepiscopiei pe care îl redăm în continuare:

„Cu profundă tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Evenimentul, survenit în lumina praznicului Botezului Domnului, a produs, cum era firesc, mai întâi, în sufletele clericilor și credincioșilor acestei de Dumnezeu păzite și istorice eparhii, dar și în inimile noastre, fiorul rece al despărțirii de un ierarh deosebit, care a fost iubit și prețuit pentru calitățile sale excepționale. Înaltpreasfințitul Epifanie, a fost chemat de Dumnezeu în momentul plinătății vârstei și a datoriilor împlinite și va rămâne perceput ca una dintre cele mai emblematice personalități ecleziale ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care a marcat sfârșitul mileniului al doilea și începutul celui de-al treilea, iar pentru eparhia unde și-a desfășurat activitatea de păstor va fi considerat ctitorul înnoitor al acesteia. Plecarea în lumea drepților a Înaltpreasfinției Sale în contextul praznicului Epifaniei, ne ajută să ne resemnăm înaintea judecăților dumnezeiești și să avem încredințarea că sufletul său nobil va merge în mâinile lui Dumnezeu, iar noi, cei care am avut imensa șansă de a-l fi cunoscut și de a-i fi stat în preajmă uneori, să contemplăm acea teofanie permanentă care s-a instalat pe chipul lui, păstrându-i vie amintirea și rugându-ne pentru dânsul. În aceste momente triste și de maximă sobrietate, mă fac mesagerul Înaltpreasfințitului Eftimie, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prieten și apropiat de suflet al celui plecat dintre noi, al colaboratorilor noștri de la centrul eparhial, precum și al tuturor preoților, călugărițelor, călugărilor și credincioșilor din cuprinsul arhiepiscopiei noastre, pentru a transmite membrilor aparatului administrativ al Centrului eparhial de la Buzău, clericilor și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, întreaga noastră compasiune și prietenia noastră sinceră, rugând pe Dumnezeu să odihnească sufletul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Epifanie în pacea și lumina Sa cea cerească”.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…