Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei a sfințit luni piatra de temelie pentru paraclisul închinat eroilor neamului de la Mănăstirea Ciolanu.
Lăcașul de rugăciune va purta hramul Înălțarea Domnului și este construit spre pomenirea monahilor care au viețuit la așezământul monahal buzoian.
Evenimentul a avut loc cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, hramul bisericii mari a mănăstirii.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a subliniat că cei doi apostoli au devenit neobosiți propovăduitori ai Evangheliei prin credință statornică, pocăință și jertfelnicie.
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a evidențiat că exemplul Sfinților Apostoli Petru și Pavel îi cheamă pe credincioși să rămână neclintiți în dreapta credință, mărturisind-o cu demnitate, indiferent de încercările vremurilor.
La finalul slujbei a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitorii mănăstirii trecuți la Domnul.
Scurt istoric
Mănăstirea Ciolanu a fost înfiinţată în secolul al 16-lea, pe locul unei sihăstrii mai vechi, pe culmea Dealului Ciolanu care a dat și numele mănăstirii.
Istoricul Constantin C. Giurescu menţionează că anul întemeierii este 1570, deşi biserica veche a Mănăstirii Ciolanu datează din 1589-1590 şi a fost ctitorită, potrivit unei vechi tradiţii, de Doamna Neaga – soţia voievodului muntean Mihnea al II-lea.
Biserica mare a mănăstirii a fost ctitorită de Episcopul Chesarie al Buzăului, în anul 1828.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei





