IPS Ciprian: Să urmăm exemplul Sfântului Ilie în ceea ce privește mărturisirea și apărarea dreptei credințe

IPS Ciprian slujind la schitul Săseni - 20 iulie 2017

În ziua sărbătorii Sfântului Ilie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Săseni, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, informează Dragoş Olteanu, Consilier Mass Media al Eparhiei.

În omilia din 20 iulie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre importanța deosebită a Sfântului Ilie în iconomia mântuirii, dar și despre exemplul de credință pe care ni-l lasă, peste veacuri:

Să ne străduim și noi, fiecare în parte, să urmăm exemplul Sfântului Ilie în ceea ce privește mărturisirea și apărarea dreptei credințe, așa cum ne-a fost ea descoperită de Sfinții Apostoli și, apoi, de urmașii acestora, până astăzi. Să fim intransigenți cu păcatul și înțelegători cu omul păcătos și slab, pentru că nimeni nu este fără de păcat, afară de Mântuitorul Hristos.

Ierarhul a explicat că avem datoria să reflectăm mai des la condiția noastră de oameni muritori, păcătoși, neputincioși și slabi, la adevărul că Fiul lui Dumnezeu, din dragoste față de oameni, S-a întrupat și a suferit moarte pe cruce pentru păcatele noastre, ca să ne împace din nou cu Dumnezeu și să restaureze, să sfințească firea umană.

Iar atunci când, din pricina slăbiciunilor, cădem, le-a transmis Înaltpreasfinţia Sa, să nu uităm că Hristos Domnul a lăsat în Sfânta Sa Biserică mijloacele spirituale de a ne îndrepta.

Metocul eparhial situat în dealurile Zoreștiului are o istorie veche, prima atestare documentară existând din perioada 1700.

Comentarii Facebook


Știri recente