IPS Ciprian către profesori: Ora de religie nu se epuizează în cele 50 de minute, o dată pe săptămână

Profesorii de religie din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei s-au întâlnit la consfătuirea anuală pe parcursul săptămânii trecute.

Profesorii din Buzău s-au întâlnit la Muzeul Bisericesc Eparhial, iar cei din Vrancea la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din municipiul Focșani.

În cadrul primei întâlniri, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului și Vrancei i-a îndemnat pe dascăli să reflecteze la provocările societății contemporane, care îi obligă să își îndeplinească misiunea cu mai multă responsabilitate.

„Ora de religie nu se epuizează în cele 50 de minute, o dată pe săptămână. La ceea ce se învață la ora de religie trebuie să mediteze, în prelungirea ei, atât elevul, cât și profesorul”.

„Pentru a progresa, ca societate, este necesar ca fiecare dintre noi să își facă datoria în locul unde activează zilnic. La parohii, preoții se confruntă cu provocări diverse, pe fondul depopulării zonelor rurale, al îmbătrânirii comunităților și al lipsei tinerilor”.

„Așadar, este de dorit ca măcar în zonele urbane să ne concentrăm, cu toată responsabilitatea, să salvăm, cât se mai poate, sănătatea, inocența, integritatea morală și spirituală a copiilor noștri. De la an la an, se constată că această misiune a noastră în școală se îngreunează și, de aceea, vă invit să vă dăruiți cu totul activității didactice speciale care vi s-a încredințat”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

La începutul anului școlar, Profesorii de Religie din toate eparhiile se întâlnesc în cadrul consfătuirilor anuale.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente