IPS Calinic al Argeşului: Să avem nădejde că iubirea milostivă a Domnului Dumnezeu ne va izbăvi de acest virus

„Să rămânem statornici în credință și să avem nădejde că iubirea milostivă a Domnului Dumnezeu ne va izbăvi de acest virus, încredințați fiind de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Privegheați, stați tari în credință, îmbărbătați-vă, întăriți-vă. Toate ale voastre cu dragoste să se facă. (I Corinteni 16:13-14)”, îndeamnă Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

„Să ne concentrăm pentru păstrarea unei stări de normalitate, dar în același timp și de precauție și să nu exagerăm în nicio privință!”, a mai subliniat ierarhul într-un mesaj publicat joi pe site-ul oficial al Eparhiei.

El oferă o serie de recomandări duhovniceşti pentru a depăşi cu bine criza medicală prin care trece omenire.

„Să avem grijă să facem din inima și casa noastră un loc al rugăciunii, în care să se sălășluiască tainic Hristos Mântuitorul, Care ne încredințează, zicând: Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor (Matei 18:20)”.

„Biserica lui Hristos, de secole a fost supusă multor prigoniri și pericole, dar întotdeauna prin credință și nădejde a biruit răutățile, greutățile și bolile acestui veac”.

„Așa cum ne învață Sfânta Biserică, în asemenea situații dificile rugăciunea aduce pace, liniște și izbăvire de primejdii”.

„Păstrarea nădejdii în puterea Domnului Dumnezeu, a calmului și atitudinii pozitive, trebuie să fie stări firești pentru fiecare creștin”.

„În zilele noastre, mai mult ca oricând să transformăm panica și descurajarea, în încredere și rugăciune către Domnul Dumnezeu, pentru a primi ajutor în necazurile care ne-au cuprins pe noi”.

„Să nu trecem cu vederea că, această stare de incertitudine în ceea ce privește lupta cu virusul SARS CoV-2 este și o perioada de practicare a credinței și virtuților creștine”.

IPS Calinic a adresat un nou îndemn „de încurajare și îmbărbătare către toți slujitorii Sfintelor Altare, a monahilor și monahiilor din schiturile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, de a se ruga pentru cei bolnavi infectați de noul virus și pentru toate cadrele medicale din spitale, care cu multă jertfelnicie și răbdare, îngrijesc pe cei bolnavi”.

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente