„Totul pornește de la o lumină, acea lumină care în loc să se stingă a ars și arde tot mai mult, aprinzând alte și alte lumini, alte și alte inimi – și asta o viață întreagă”, scrie Arhiepiscopul ales Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Pastorala de Paști.
„Abia mai târziu ne dăm seama că aici e ascunsă taina credinței noastre: trebuie să aprinzi prima lumină! Și să ai curajul să o aprinzi chiar dacă furtunile vieții te descurajează, năpădind din toate direcțiile.”
„Cea mai mare bucurie pe care o trăim în aceste clipe este că ne putem hrăni din acea dulceață duhovnicească pe care am gustat-o dintru început; de acel har, de acea bucurie, de acest dar de mare preț pe care l-am primit ca și moștenire – cum să fim mereu alături de Domnul, cum să privim la Cer, cum să aprindem lumina în inimă – mereu prima lumină, cea care nu se stinge niciodată!”, adaugă Înaltpreasfinția Sa.
Taina iubirii
„Lumina Învierii descoperă o altă taină, cea a dragostei de a trăi în Hristos, prin Liturghie și slujire, dragoste care ne cucerește pe toți cei care am gustat oareșice din har atunci când ne așteptam cel mai puțin sau când nu ne așteptam deloc.”
Arhiepiscopul Atanasie subliniază că dragostea „răsare din Înviere și rămâne pentru veșnicie”.
„Atât timp cât iubim și ne dăruim, Domnul sporește Lumina și dragostea în lume, în popoare, în neamuri, în generații după generații.”
Înaltpreasfinția Sa amintește că Hristos a înviat și pentru toți pribegii și însingurații lumii, pentru săraci și pentru cei mutați din această viață.
„Pavel Apostolul îndrăznește să pună un semn de egalitate între dragoste și Înviere și așa este cu adevărat, căci nimic nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 39), care cu moartea sa zdrobește moartea noastră, pentru veșnicie”, scrie ierarhul.
„În lumina dragostei acesteia, care se arată biruitoare (chiar dacă noi am răstignit-o), vâltoarea lumii se liniștește și apăsarea cotidiană se oprește, alergarea după cele din afară încetează și sufletul necăjit și împovărat gustă liniște și pace, pentru că Cel pe Care l-am petrecut la pătimirea Sa cea de bunăvoie, la răstignirea și moartea Sa pe Crucea biruinței, a înviat astăzi din mormânt.”
Citește textul integral al Pastoralei aici.
Foto credit: Apollography / Nicu Apolozan






