Preotul Ion Marian: Funcția de inspector școlar general județean presupune echilibru, discernământ și responsabilitate

Începând din data de 8 ianuarie, preotul Ion Marian este noul Inspector Școlar General al județului Ialomița. Părintele consideră că noua funcție reprezintă o slujire publică ce presupune echilibru, discernământ și responsabilitate.

Anterior, clericul a ocupat funcția de Inspector pentru disciplina Religie, disciplină la care a organizat anul trecut olimpiada națională pentru gimnaziu.

Preotul Ion Marian este cadru didactic cu aproape două decenii de experiență în predarea Religiei Ortodoxe, timp în care s-a implicat în dezvoltarea educațională a elevilor, coordonarea unor proiecte educaționale, activități metodice și olimpiade județene și naționale.

„Managementul educațional trebuie să fie ferm în principii, dar deschis în dialog, orientat spre rezultate, dar atent la oameni. Educația de calitate se construiește temeinic, pas cu pas, prin rânduială, cooperare și respect reciproc”, consideră Pr. Ion Marian.

Noul inspector consideră că „învățământul ialomițean se află într-un proces continuu de adaptare la realitățile sociale, economice și culturale actuale, având nevoie de stabilitate managerială, coerență decizională și valorizarea resursei umane”.

Din anul 2012, Ion Marian este preot la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Smirna, județul Ialomița.

Părintele își desfășoară noua activitate cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Știri recente