Dacă la începutul anilor ’90 introducerea studiului religiei în școala românească a fost receptată ca o revenire la normalitate pentru o societate condamnată timp de jumătate de secol la ateism de către regimul comunist, odată cu trecerea în mileniul trei, lucrurile s-au schimbat. Prezența religiei între disciplinele predate elevilor la toate cele trei niveluri ale învățământului preuniversitar a început să fie contestată, chiar blamată.
Una dintre obiecțiile celor care pun sub semnul întrebării predarea religiei în învățământul public de stat este caracterul dogmatic al creștinismului ortodox. Pentru aceștia credința Bisericii nu trebuie frecventată atât ca disciplină din aria curriculară Om și societate, cât și ca model cultural și duhovnicesc. Construit dogmatic, mesajul Bisericii nu trebuie diseminat public sub nici o formă și, cu atât mai puțin, prin intermediul sistemului de învățământ. Acest atribut face învățătura Bisericii incompatibilă cu învățământul laic și Ortodoxia incapabilă de elaborarea unei programe educaționale viabile într-o societate multiculturală și multireligioasă. Pe scurt, Biserica este dogmatică pentru că învățătura de credință o limitează spiritual și o predispune la discriminare pe criterii religioase.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
