Întrunirea preoților și profesirilor de religie din Cercul pastoral Domaşnea -Valea Cernei

Parohia Domaşnea din Protopopiatul Băile Herculane a găzduit joi, 16 iunie 2016, reuniunea preoţilor şi profesorilor de religie din Centrul pastoral-misionar Domaşnea-Valea Cernei. Întâlnirea a debutat cu oficierea Acatistului Sfintei Treimi de către un sobor de preoţi în biserica cu hramul „Sf. Atanasie al Athonului”. La final părintele Zaharia Cocie de la Parohia Verendin a susţinut o predică la praznicul Rusaliilor, iar părintele Bogdan Belu de la Parohia Bârza a prezentat o cateheză cu tema „Moise şi Aaron, model de colaborare în slujirea lui Dumnezeu”.

În continuare a fost prezentată Conferinţa „Colaborarea dintre preotul paroh şi profesor în formarea tinerilor” în cadrul căreia au fost prezentate 3 referate susţinute de 3 profesori de religie după care care au urmat discuţii şi comentarii pe marginea conferinţei.

Această întâlnire a preoților și profesorilor de religie a avut în vedere, în primul rând, aspectul liturgic, iar apoi, aspecte ale misiunii cu tinerii. Profesorii noștri de religie și preoții noștri au înțeles că, înainte de a fi educatori, ei trebuie să fie pentru tinerii noștri părinți și, de ce nu, prieteni. De asemenea, în întâlnirea de astăzi, s-a subliniat necesitatea consolidării parteneriatului între cei trei factori atât de necesari în educația religios-morală a tinerilor, și anume între Biserică, familie și școală, pentru creșterea duhovnicească a tinerilor, a precizat părintele Gabriel Gozman, Consilier social-misionar și delegatul chiriarhului la acest eveniment.

Părintele Mihai Ciucur, coordonatorului Departamentului de Tineret, a precizat:

Întâlnirea de astăzi a fost un bun prilej de a cunoaște realitățile de ordin duhovnicesc în ceea ce privește misiunea cu tinerii din acest cerc pastoral-misionar Băile Herculane – Valea Cernei. Sunt comunități de credincioși mari, care au un număr relativ mare de tineri. De aceea, cred că dezbaterile care au urmat momentului de rugăciune din biserică, s-au axat foarte mult pe modalități concrete cu tinerii. La fel ca și în celelalte centre pastoral-misionare, și în acest centru am programat deja o întâlnire la care să participe și tinerii, pentru că vorbim despre tineri și ne propunem, deci, să vorbim cu tinerii, pentru că ei au nevoie să fie ascultați, în primul rând. De aceea, am programat deja următoarea întâlnire a preoților și a profesorilor de religie, la care să participe și tinerii, pentru ca noi să putem să-i cunoaștem mai bine pe ei, iar ei să se cunoască mai bine unii cu alții în acest spirit al bisericii, al rugăciunii și al comuniunii.

????????????????????????????????????

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente