Întrunirea preoților din Protopopiatul Dorohoi

Preoții din Protopopiatul Dorohoi s-au întâlnit ieri în ședința de primăvară, prezidată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Locțiitor de Episcop al Hușilor. De dimineață a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. Vineri” din Dorohoi de către IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși. În cadrul ședinței preoțești care a avut loc la sediul Protopopiatului Dorohoi, a fost prezentată tema „Viața și opera Sf. Vasile cel Mare – inspirație pentru lucrarea preotului” de către pr. Ciprian Șoptică de la parohia Satul Nou. „Înalt Preasfințitul Părinte Teofan ne-a prezentat o parte din hotărârile Centrului Eparhial, precum și câteva sfaturi cu privire la modul nostru de slujire. Considerăm că întrunirea de astăzi (n.r. – ieri) a fost benefică pentru noi, mai ales că ni s-a readus în suflete ținuta și zelul pentru apărarea credinței de care a dat dovadă Sf. Vasile cel Mare”, a declarat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente