Intrarea Domnului în Ierusalim

Evenimentele care preced Intrarea Triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, învierea lui Lazăr și ungerea din Betania, consemnate de Evanghelistul Ioan, au avut un rol pregătitor și consolator pentru ucenicii Domnului în apropierea Patimilor Sale. Intrarea Domnului în Ierusalim semnifică acceptarea suferințelor și morții de către Mântuitorul, dar și descoperirea Chipului Său Împărătesc, Ca Cel ce este Atotputernic, Stăpânitor al vieții și al morții și Biruitor veșnic al răului. Împăratul Hristos își face intrarea biruitoare în Ierusalim, smerit pe mânzul asinei, în deplină ascultare, pentru a împlini voia atotputernică a Tatălui și a muri pe cruce, preț de răscumpărare pentru întreg neamul omenesc.

Perspectiva pe care o avea poporul evreu despre Mesia, cel aclamat ca Împăratul lui Israel, este opusă față de lucrarea pe care Domnul Hristos vine să o împlinească în Ierusalim. Poporul evreu aștepta în acele momente împlinirea mesianității lui istorice, adică proclamarea unei împărății lumești care să le asigure bunăstarea, libertatea și prestigiul printre neamuri. Prosperitatea era înțeleasă la poporul evreu ca semnul alegerii de Dumnezeu.

Împărăția lui Hristos este diferită de împărăția lumească

Mântuitorul nu numai că nu urmărea aceste lucruri, dar a arătat că Împărăția cerurilor, pe care a venit să o proclame, este o realitate duhovnicească care nu se manifestă prin criterii materiale exterioare. Împărăția cerurilor este împărtășirea unor daruri infinit mai bogate decât cele lumești, și ele se traduc prin daruri de viață veșnică, de viață absolută și nepieritoare. Mântuitorul și-a pregătit ucenicii pentru darurile cerești atunci când le-a vorbit de viața cea adevărată, pâinea cerească, apa cea vie, care izvorăsc din Persoana Sa. Observăm că aceste daruri sunt caracterizate de epitete ca adevărat, viu, ceresc, tocmai pentru a le distinge de darurile trecătoare și iluzorii care nu oferă omului viața veșnică, dar pe care acesta le urmărește obsesiv. Smerenia Mântuitorului și tristețea chipului său, arătate în Duminica Floriilor, constituie mesajul că oamenii care au ca ideal scopuri lumești și își fac din creație suportul existenței lor vor refuza Împărăția cerurilor. Pentru oamenii ‘lumești’, lipsiți de Duhul lui Dumnezeu, Hristos nu este de dorit. Aceștia își vor găsi întotdeauna idealuri în ceea ce lumea le oferă sau mintea omului poate crea.

Evreii care-L cinsteau pe Fiul I-au pregătit și crucea

Duminica Floriilor vine să proclame o separație între ceea ce se vede, ceea ce este aparent, trecător și ceea ce nu se vede și este aproape inaccesibil pentru firea ușurelnică a omului. Marele predicator creștin Ilie Miniat, care a trăit în secolul al XVII-lea, într-o predică la Duminica Floriilor, condamnând fățărnicia și ipocrizia, face o paralelă între atitudinea duplicitară a poporului evreu față de Mântuitorul și purtarea unor creștini ai Bisericii.

Ilie Miniat spunea că la citirea pericopei evanghelice care relatează intrarea Domnului în Ierusalim, oricine ar gândi și ar socoti că Domnul Iisus Hristos nu se putea teme de nimic decât de ura și zavistia bătrânilor, arhiereilor și cărturarilor: ‘O, cetate sfântă, Ierusalime, cu adevărat cetatea lui Dumnezeu, preamărită ai fost în veacurile trecute și preamărită vei fi în veacurile viitoare, pentru marea dragoste ce o arăți către Dumnezeu făcătorul de bine. O, mulțumitorilor prunci ai evreilor, laud firea voastră cea bună. Voi ieșiți cu ramuri de măslin și stâlpări de finic, semnele biruinței, și întâmpinați pe acest făcător de minuni, fiul lui David, ca un Împărat al lui Israel. Văd în inimă că sunteți gata să apucați chiar armele ca să-l păziți în orice moment de vicleșugul vrăjmașilor. Iisuse al meu, aici în Ierusalim nu te mai temi se nimeni’. Aceasta este ceea ce se vede, dar adâncul este altul. Ilie Miniat spunea în continuare: ‘Dar ce zic eu? O, gândiri nestatornice ale oamenilor, fățarnicilor și mincinoșilor ce stropiți cu sânge cetatea cea spurcată! O, vremelnică primire cu cântece a acestui popor nemulțumit! Cetatea Ierusalimului care astăzi este teatrul acestei sărbători strălucite, peste câteva zile va fi priveliștea înfricoșătoarelor tânguiri. Ea, care-L primește acum ca pe un împărat al lui Israel, peste câteva zile Îl va pironi pe cruce ca pe un făcător de rele. Acest popor care acum fâlfâie stâlpări de finic peste câteva zile îi va ciopli crucea. Aceștia, care îi strigă acum Osana, vor striga să se răstignească. Astăzi îi arată cinste, iar peste câteva zile, atâta defăimare’.

Purtările păcătoase ale creștinilor răstignesc din nou pe Domnul

Marele predicator considera că lumea nu s-a schimbat foarte mult de atunci, ea continuă să fie mânată de entuziasme contrare, să balanseze inconsecvent spre orice lucru care îi oferă o satisfacție imediată. Ilie Miniat spunea că nu este de dorit o atitudine triumfalistă din partea unora în legătură cu mulțimile de creștini care se apropie de Biserică în vremea sărbătoririi Paștelui: ‘Alaiul cel mare cu care este întâmpinat Domnul nu este altceva decât o înfățișare de teatru. Din mulțimea de oameni care aleargă să serbeze patimile lui Hristos, unii nu s-au pocăit deloc, alții îl văd pe Hristos pe cruce, dar nu s-au lăsat de desfrânare, alții n-au întors încă lucrurile furate, iar alții nu s-au împăcat încă cu vrăjmașii lor, nu și-au lăsat obiceiurile cele rele și nici gând nu au să-și îndrepte viața (…). Dar în felul acesta iudeii l-au răstignit numai o dată pe Iisus Hristos în Vinerea Mare, apoi creștinii îl răstignesc a doua oară în fiecare Vinere Mare, în fiecare an. Unele sunt cele ce se văd și altele cele ce se fac. Fiindcă în aceste zile creștinii trebuie să se arate mai evlavioși’.

Ilie Miniat este de părere că nimeni dintre oameni care se așază în poziție de mulțumire, de nepăsare și de împăcare cu propria condiție păcătoasă nu are șansa apropierii de Dumnezeu. Ba, mai mult, taina Economiei dumnezeiești, adică a lucrării răscumpărătoare a Mântuitorului, nu poate fi rezumată și înțeleasă la nivelul intelectual și rațional, ci este înțeleasă prin credință, prin curăție sufletească, ce duce la luminarea dumnezeiască.

Creștinul trebuie să-și răstignească păcatele

Ilie Miniat este conștient că pentru majoritatea creștinilor luminarea dumnezeiască și nepătimirea sunt realități aproape inaccesibile, și el începe de la ceea ce poate fi experimentat de toți. El credea că primul pas pe care creștinul trebuie să-l facă este sensibilizarea sufletului, subțierea lui în fața Patimilor Mântuitorului și orientarea lui spre fapte bune și vindecarea răutăților. Ilie Miniat este de părere că omul trebuie să-și ucidă păcatele și patimile după chipul Răstignirii Mântuitorului: ‘Mie mi se cade să țin în spate crucea aceasta, eu să sufăr atâtea patimi, eu să sufăr o moarte ca aceasta. Dacă nu pot să mor pentru Tine, cel puțin să mă pocăiesc, de nu pot să vărs sângele meu, să vărs pe această cale lacrimile mele, de nu pot să dau viața mea pentru viața Ta, să dau cel puțin dragostea mea pentru dragostea Ta. Tu, Dumnezeu curat și fără păcat, ai făcut atâtea pentru mine, om păcătos ce sunt, iar eu ce pot să fac, decât să te iubesc și să nu mai greșesc cu nimic înaintea Ta. Mă pocăiesc dar, părăsesc toate păcatele mele cele din trecut și mă jur înaintea Ta ca de acum să am către Tine dragoste veșnică și să ascult învățăturile Evangheliei Tale’.

Retrăirea Botezului

Duminica Floriilor este sărbătoarea biruinței morții și credincioșii sunt chemați să-și reînnoiască prin pocăință și împărtășirea cu Sfânta Împărtășanie experiența baptismală. Prin Taina Sfântului Botez, creștinul a fost părtaș Morții și Învierii Mântuitorului și el acum este chemat să facă această mărturie în așteptarea Învierii finale, încredințată și împrofețită prin troparul Floriilor: ‘Învierea cea de obște, mai înainte de patima Ta, încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtăm, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana celui dintru înălțime, binecuvântat ești Cel ce vii întru numele Domnului’.

Comentarii Facebook


Știri recente