Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, la final. La eveniment au participat peste 400 de tineri

Episcopia Caransebeșului a organizat în perioada 18-20 iulie 2017 Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. La manifestare au participat peste 400 de tineri din eparhie și din țară. Festivitatea de deschidere a avut loc în fața Bisericii Schimbarea la Față din municipiul Reșița.

ITO BM 2017 | Peste 400 de tineri la festivitatea de deschidere. PS Lucian a binecuvântat pe cei prezenți – Basilica.ro

În fața Bisericii Schimbarea la Față din municipiul Reșița, în Parcul Tricolorului, au debutat manifestările prilejuite de Întâlnirea Tinerilor din Banatul de Munte organizate în aceste zile de Episcopia Caransebeșului. Aproximativ 400 de tineri de pe cuprinsul episcopiei, și alți 100 de invitați din: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Covasnei și Harghitei și…

Activitățile au continuat miercuri, 19 iulie 2017, prin dezbaterea unor probleme de mare actualitate în cadrul unor ateliere de lucru. În cadrul acestora, tinerii și-au spus opinia în legătură cu subiectele dezbătute, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Potrivit părintelui Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, subiectele dezbătute au avut ca temă problemele care privesc tânăra generație astăzi.

Tot miercuri, tinerii au vizitat Mănăstirea Vasiova, după care au mers pe străzile municipiului Reșița în Procesiunea Tinereții.

Apoi, în Parcul Tricolorului din Reșița, Dan Puric le-a vorbit participanților despre ce înseamnă să fii român. El i-a îndemnat pe cei prezenți să nu renunțe la tot ceea ce ne definește ca și români, dar în special ca și creștini, deoarece istoria poporului român s-a clădit prin jertfe, iar viitorul va fi decis de tânăra generație dacă va păstra icoana neamului nostru.

În ultima zi a evenimentului, tinerii au participat la Sfânta Liturghie arhierească, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în Catedrala Episcopală din Caransebeș.


Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a fost un eveniment organizat de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Municipiului Reșița, Primăriei Caransebeș și al Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Comentarii Facebook


Știri recente