Întâlnirea profesorilor de Religie din Episcopia Devei și Hunedoarei

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu trei dintre consilierii Centrului eparhial, s-a întâlnit, la Deva, cu profesorii de Religie din județul Hunedoara. Întâlnirea a avut loc în Sala de conferințe „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara, prilej cu care a fost prezentat bilanțul activității didactice din anul trecut și au fost evidențiați profesorii și elevii care au avut rezultate merituoase la recenta olimpiadă de religie (faza județeană) și la alte concursuri de profil, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Profesorilor le-a fost prezentată oferta educațională pentru anul școlar următor, ofertă ce cuprinde și clasa de muzică bisericească, înființată în cadrul Liceului de Muzică și de Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva. De asemenea, consilierii sectoarelor cultural, social-filantropic și administrativ-bisericesc au reliefat proiectele și inițiativele cultural-educative și filantropice ce sunt în desfășurare, precum și cele care vor debuta în curând.

Preasfințitul Gurie le-a vorbit celor prezenți despre necesitatea de a se implica activ atât în viața școlii, cât și în cea a Bisericii, în contextul dezbaterilor care sunt inițiate la nivel național de contestatarii necesității predării religiei în unitățile de învățământ.

Comentarii Facebook


Știri recente