Întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2 Horezu

La Parohia Pietreni II din comuna Costești, județul Vâlcea, la schitul Păpușa cu hramul „Sfântul Grigorie Decapolitul” a avut loc luni, 21 ianuarie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, prima întâlnire din acest an a preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicată „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”.

Potrivit Arhid Ioan Liviu Găman, întrunirea a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți. După slujbă, în cadrul cercului la care au fost prezenți preoții arondați centrului pastoral, părintele paroh Ion Mladin a susținut un referat în care a prezentat viața creștinilor înainte de edictului de la Milan din 313 și importanța implicării Sfinților Împărați în viața Bisericii. De asemenea, pe marginea temei dezbătute au rostit alocuțiuni și preoții Constantin Ionescu și Constantin Mănescu.

Sub președinția preotului Constantin Dumitrescu, responsabilul cercului, partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activității pastoral-misionare și administrative cu care se confruntă parohiile din Protoieria Horezu, insistându-se asupra intensificării activității social-filantropice și dezvoltarea activităților tradiționale cultural-educative pentru atragerea și formarea copiilor și a tinerilor în spiritul creștin ortodox.

Următoarea întâlnire a preoților din cadrul Cercului preoțesc 2 Horezu, va avea loc pe 27 februarie 2013, la Parohia Recea, în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din satul Recea.

Comentarii Facebook


Știri recente