Întâlnirea europeană a capelanilor de închisori, la Strasbourg – Franţa

La Strasbourg – Franţa a avut loc, în perioada 30 mai – 1 iunie 2016, Conferinţa europeană cu privire la fenomenul radicalizării în societatea europeană şi în penitenciarele din Europa, precum şi întâlnirea europeană a capelanilor de închisori.

Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la eveniment a fost pr. Florin Smarandi, preot capelan la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare de la Târgu Ocna şi capelan coordonator al preoţilor de penitenciare din România. De asemenea, părintele Florin Smarandi a reprezentat şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România.

Manifestările s-au desfăşurat, pe parcursul a 3 zile, la Centrul Cultural Saint Thomas şi la sediul Consiliului Europei, Palatul Europei din Strasbourg.

Prima zi, cu activităţi desfăşurate la Centrul Cultural Saint Thomas, a cuprins prezentări ale domnilor Duarte da Cuhna, Secretar General CCEE, Marco Rudelli, observator permanent la Consiliul Europei şi Brian Gowans, preşedinte al ICCPC. O amplă prezentare cu privire la deţinuţi şi raportarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost făcută de judecătorul Vincent de Gaetano, urmată de o dezbatere cu intervenţii din sala. Seară s-a încheiat cu vizionarea filmului documentar DUSTUR, al cunoscutului regizor Marco Santarelli, a precizat pr. Florin Smarandi.

Evenimentul a continuat a doua zi la Palatul Europei.

Ziua a II-a a avut că locaţie de desfăşurare a sesiunilor de lucru Consiliul Europei, mai precis Palatul Europei, şi a fost deschisă cu alocuţiunea Secretarului General al Consiliului Europei, domnul Thorbjorn Jagland care a arătat importantă dialogului şi comunicării în spaţiul european, în această perioada în care radicalizarea, violenţă şi extremismul îşi fac tot mai mult prezenţa, aducând presiune şi nesiguranţă în societate. Sesiunea propriu-zisă a debutat cu prezentarea doamnei dr. Elaine Pressman, din partea Centrului Internaţional pentru Contraterorism de la Haga, care a prezentat tema fenomenului radicalizării în penitenciare, aducând indicii şi soluţii de lucru în acest mediu de recrutare pentru cei ce ajung să aleagă extremismul, sub diversele sale forme, a mai precizat pr. Florin Smarandi.

Au urmat dezbateri pe diferite subiecte, mese rotunde cu discuţii şi prezentarea de bune practici din penitenciare.  În ultima zi au avut loc prezentări şi reflecţii privind spirtualitatea capelanilor de închisoare şi au fost întocmite: un ghid de lucru şi o declaraţie comună cu privire la abordarea acestor probleme la nivel european, nu confesional, ci strict profesional.

La conferinţă au fost prezenţi capelani generali, inspectori şi delegaţi reprezentativi ai bisericilor care activează în mediul penitenciar din: Austria, Belgia, Anglia şi Ţara Galilor, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Bulgaria, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina.

Demn de menţionat este că din partea Bisericii Ruse a fost prezent Episcopul Irinarh de Krasnoiarsk, preşedintele Departamentului pentru preoţii de închisori din cadrul Patriarhiei Moscovei. La întâlnire a fost prezent şi preotul Vasile Iorgulescu, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române din Strasbourg. La dezbateri au participat şi specialişti în domeniu, amabasadori, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice aflate în misiune la Strasbourg, judecători, experţi, preşedinţi ai diverselor organisme şi organizaţii internaţionale care abordează misiunea în penitenciare şi problema radicalizării în societatea europeană contemporană şi în închisori, mai ales acum prin presiunea dată de valul de imigranţi, refugiaţi şi azilanţi ce ajung în Europa, a mai spus pr. Florin Smarandi.

Comentarii Facebook


Știri recente