Vinerea aceasta, în Paraclisul cu hramul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, din cadrul Centrului Eparhial de la Curtea de Argeș, s-a desfășurat întâlnirea culturală intitulată: „Podul de reviste”, informează TRINITAS TV.
Manifestarea, aflată la a șasea ediție, a adunat participanți din Serbia, Bucovina, Basarabia și din mai multe orașe din România. Scopul acestui proiect îl reprezintă întărirea legăturilor culturale, precum și o mai bună cunoaștere a spiritualității și istoriei.
După rostirea unui cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, domnul academician Gheorghe Păun, moderatorul evenimentului, a dat cuvântul invitaților, care au prezentat reviste și opere literare.
Corul Seminarului Teologic Neagoe Vodă Basarab a susținut un concert pascal, iar rapsodul popular Ion Crețeanu a interpretat balada Brâncovenilor.