Întâlnire între preoți și profesori de religie în Arhiepiscopia Timișoarei

În intervalul 21 octombrie -1 noiembrie s-au desfășurat în Arhiepiscopia Timișoarei întâlnirile de lucru între preoți și profesori de religie. Ținta acestor întâlniri a fost cunoașterea reciprocă și intensificarea colaborării dintre Biserică și Școală, respectiv dintre preot și profesorul de religie, prin încheierea unor parteneriate educaționale.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojeanul, la eveniment au participat preoți și profesori de religie din Eparhia Timișoarei, alături de pr. Sorin Lungoci, consilier în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tinerii din Arhiepiscopia Timișoarei.

În cadrul întâlnirilor ce au avut loc în protopopiatele din cuprinsul Eparhiei Timișoarei au fost discutate mai multe aspecte privind necesitatea intensificării colaborării preoților cu profesorii de religie, intensificarea prezenței preotului în școală și a profesorului de religie în biserica parohială, susținerea proiectului „Hristos împărtășit copiilor” și a grupurilor catehetice de adolescenți și tineri la nivelul parohiilor urbane. A fost realizată informarea pentru disciplina religie la clasa pregătitoare prin prezentarea fișelor de lucru alcătuite de Patriarhia Română, precum și a publicațiilor editurii Partoș, și totodată s-a pregătit programul activităților pentru săptămâna „Școala Altfel” (aprilie 2014) – termen de depunere la secretariatul școlilor fiind data de 15 februarie.

„În urma discuțiilor a fost stabilit și un plan de activități comune, pentru parohie și școală, prin parteneriatele educaționale și activitățile propuse, precum participarea la Sfânta Liturghie, spovedanie și cuminecare, cercuri de pictură, literatură etc., spectacole, concursuri, concerte de colinde, scenete religioase, pelerinaje, tabere de creație, activități recreative, voluntariat, meditații gratuite, editare reviste / buletine parohiale cu conținut religios. De asemenea, au fost dezbateri în ceea ce privește posibilitatea organizării de seri catehetice în liceele timișene”, a precizat pr. Sorin Lungoci.

Nu au fost uitate nici concursurile religioase, care ocupă un loc de seamă în activitățile depuse de preoți și profesori de religie, astfel au fost prezentate proiectul „Trăirea învățăturii de credință” și concursul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” pentru anul 2014. Toate activitățile educaționale și proiectele prezentate vor fi mediatizate atât on-line, cât și în presa bisericească, prin „Ziarul Lumina”, revista „Învierea”, Radio Trinitas, reviste școlare, buletine parohiale etc., și nu în ultimul rând pe site-ul Mitropoliei Banatului. Astfel de întâlniri doresc să coaguleze legătura dintre preoți și profesori de religie ca așteptările din ambele părți să fie pozitive prin eliminarea problemelor ce pot apărea pe parcursul procesului educațional.

Întâlnirile au avut loc după graficul stabilit: protopopiatele Deta – 21 octombrie, Timișoara II – 22 octombrie, Lugoj – 23 octombrie, Timișoara II – 24 octombrie, Sânnicolau Mare – 29 octombrie, Lugoj – 30 octombrie, Timișoara I – 31 octombrie, Făget – 1 noiembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente