Întâlnire în cadrul Proiectului Forte la Bacău

Echipa Centrului de Resurse CEDRU Bacău, care este dezvoltat pentru Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în cadrul Proiectului FORTE, împreună cu membrii echipei de planificare și implementare a direcțiilor, obiectivelor și planurilor operaționale ale strategiei de dezvoltare a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au fost prezenți, în ziua de 14 februarie 2013, la Protopopiatul Buhuși, pentru a prezenta, informa și familiariza pe cei prezenți cu privire la procesul de planificare strategică care se desfășoară în eparhie pentru domeniul social, oglindind și activitatea socială bogată desfășurată de parohii, mănăstiri și ONG-urile care funcționează cu binecuvântarea eparhiei, a precizat Părintele consilier patriarhal Dorel Moțoc, secretarul general al Federației Filantropia.

Obiectivul acestei întâlniri a fost, pe de o parte, prezentarea imaginii de ansamblu a realizărilor echipei nucleu care a lucrat pe parcursul unui an de zile la planificarea strategica pentru perioada 2013-2016 , iar, pe de alta parte, sa atragă în echipă și alte persoane dornice să se implice în etapele viitoare ale operaționalizării strategiei.

Evenimentul a debutat cu prezentarea Proiectului „FORTE – Formare trainica pentru parteneriat social”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, și a Centrului de Resurse CEDRU Bacău înființat în cadrul acestui proiect. În continuare, Părintele consilier Eugen Ciuche a prezentat activitățile Sectorului Social și proiectele de viitor. Participanții au fost familiarizați cu noțiunile de viziune, misiune, direcții și obiective strategice pentru a înțelege necesitatea procesului planificării strategice.

Membrii echipei nucleului de planificare și-au prezentat viziunea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru domeniul social: „Oameni fericiți în comunități active și unite sub aripa protectoare a Bisericii.

La eveniment au participat 13 preoți din Protopopiatul Buhuși sub coordonarea Părintelui Protopop Cozma Vasile și 9 membri ai echipei nucleu de planificare strategică.

Activități similare s-au desfășurat în Protopopiatele Onești și Sascut, urmând ca strategia de dezvoltare să fie prezentată și la întâlnirile viitoare pentru ca și alți parteneri să-și poată exprima dorința de cooperare.

Comentarii Facebook


Știri recente