Întâlnire de lucru la Râmnicu Vâlcea în cadrul Proiectului „Alege Şcoala – o şansă pentru viitor!”

Preoții de la cinci parohii din Arhiepiscopia Râmnicului, care implementează proiectul „Alege Şcoala – o șansă pentru viitor!”, au avut marţi o întâlnire de lucru cu organizatorii. 

Evenimentul a avut loc în Sala „Emaus” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din cadrul Centrului Eparhial Râmnicu Vâlcea, unde preoţii au primit echipament electronic, necesar activităților educaționale, din partea Patriarhiei Române și a Fundației World Vision România.

Proiectul adresat copiilor se desfăşoară pe o perioadă de 36 de luni, prin intermediul Ministerului Educației Naționale, întrucât activitățile educaționale se desfășoară în Biserică și în școală, informează Eparhia Râmnicului.

În cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, Patriarhia Română, prin Sectorul teologic educațional, și Fundația World Vision România, implementează din luna aprilie a anului 2018 proiectul „Alege școala – o șansă pentru viitor!”.

Prin derularea proiectului se dorește prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii, prin activități educaționale de tip „școală după școală”, școli duminicale, excursii, tabere, sesiuni de lucru pe teme de sănătate, igienă și nutriție, sesiuni de consiliere și educație parentală, dar și prin apropierea copiilor de Biserică, prin formarea duhovnicească.

În cadrul întâlnirii de lucru, organizate pentru dinamizarea activităților educaționale din cele cinci parohii, cu unitățile de învățământ arondate, au fost abordate analiza stadiului actual al proiectului, prezentarea activităților viitoare, dar și a diferitelor necesități și aspecte cu care se confruntă.

Părintele Constantin Naclad, Managerul proiectului, a prezentat utilitatea acestui proiect.

„În contextul socio-economic actual, proiectul «Alege școala – o șansă pentru viitor!» este extrem de benefic având în vedere că în România ultimilor ani fenomenul de părăsire timpurie a şcolii tinde să se amplifice”.

„Astfel, proiectul nostru vine în sprijinul copiilor din 5 comunităţi din judeţul Vâlcea, fiind un total de 960 de copii și 50 adulţi. Aceştia vor beneficia de activități remediale și extracurriculare menite să contribuie în special la prevenirea abandonului școlar”, a spus Pr. Constantin Naclad.

Pr. Florin Marica, consilier patriarhal, coordonator al proiectelor „Alege școala!”, a evidențiat necesitatea derulării activităților extracurriculare centrate pe nevoile copiilor, astfel încât să stimuleze mai mult accesul și participarea la procesul educațional.

„În completarea orei de religie, Patriarhia Română, prin proiectele pe care le desfășoară, își propune se refacă legătura copiilor cu o comunitate vie, mărturisitoare și rugătoare. Prin acest proiect educațional ne propunem să-i integrăm pe copii în duhul prieteniei și al comuniunii, să prevenim abandonul școlar în familiile sărace și în cele în care părinții sunt plecați la muncă în străinătate”.

„De aceea, considerăm că prin aceste activități specifice care se derulează în Școală și în Biserică contribuim mai mult la educarea, formarea și pregătirea copiilor pentru viață”, a precizat Pr. Florin Marica.

„Duhul în care faci un lucru este mai important decât lucrul însuși”, a spus Conf. Adrian Lemeni, consilier patriarhal onorific în cadrul Sectorului teologic-educațional, expert formator în cadrul proiectului.

„Contează foarte mult duhul, jertfa pe care suntem dispuși să o investim în ceea ce facem. Cred că foarte mult contează sufletul pe care noi îl punem, întrucât copiii au nevoie de empatie care este transmisă prin prezență personală, prin ceea ce înseamnă o anumită trăire sufletească”, a adăugat Conf. Adrian Lemeni.

Din partea Arhiepiscopiei Râmnicului a fost prezent părintele Cristian Bănuță, consilier eparhial al Sectorului Învățământ și Activități cu tineretul, care a transmis cuvintele de binecuvântare ale Arhiepiscopului Varsanufie.

Totodată, a vorbit despre implicarea Centrului Eparhial pentru buna implementare a proiectului, subliniind faptul că mai multe parohii din municipiul Râmnicu-Vâlcea și din județ au început derularea de activități educaționale cu copiii și tinerii.

La finalul întrunirii, fiecare preot a primit câte un laptop, video proiector și ecran video proiector, cu scopul atragerii copiilor și tinerilor în activitățile educaționale.

Cele 5 parohii în care se desfășoară proiectul sunt: Dobrești, comuna Dănicei – pr. Mihai Baciu; Drăgoești 2, comuna Drăgoești – pr. Lucian Drigă; Stupărei, comuna Mihăiești –  pr. Mihail Lăcraru; Frâncești 1, comuna Frâncești – pr. Ionuț Rădulescu; Bujoreni, comuna Bujoreni – diac. Cristian Balaci.

Tot în cadrul întrunirii, preoții, care până în prezent au lucrat pe bază de voluntariat, au semnat actele de angajare în cadrul proiectului.

Foto Credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente