Institutul Regional de Oncologie Iași oferă mamografii gratuite pe tot parcursul lunii octombrie

Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași efectuează mamografii gratuite pe tot parcursul lunii octombrie, declarată „Luna Roz” și dedicată luptei împotriva cancerului de sân.

„Rozul este culoarea simbol prin care se urmărește creșterea gradului de conștientizare a femeilor, care trebuie să știe că, prin informare, prevenție și control medical anual, cancerul la sân poate fi învins”, a declarat managerul IRO Iași, Mirela Grosu, citată de Agerpres.

„Data de 1 octombrie, stabilită de Organizația Mondială a Sănătății drept Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului Mamar, este, la nivel mondial, dedicată luptei împotriva cancerului la sân.”

„Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa apar la femei cu vârsta sub 44 de ani, 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă”, a adăugat Mirela Grosu.

„Printr-un control medical realizat la timp, cancerul poate fi descoperit și vindecat. Mamografia este cea mai importantă investigație medicală pentru screeningul de cancer mamar, iar medicii recomandă femeilor cu vârsta peste 40 de ani să efectueze o dată la doi ani o astfel de investigație”, a subliniat managerul IRO Iași.

Unde te programezi

Pentru a beneficia de mamografii gratuite este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, buletin de identitate și card sau dovadă / adeverință de asigurat.

Programările se fac de luni până vineri, între orele 8.00-18.00, la numărul de telefon 0374.278.803 (interior 714, 695) sau la emailul [email protected]. Testările se fac la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din strada Sărăriei nr 177 A, Iași.


În evidența Institutului Regional de Oncologie Iași se află în acest moment 4.023 de femei cu diagnostic de cancer mamar, 109 fiind cazuri noi, înregistrate în primele șase luni ale acestui an.

În perioada iulie 2020 – decembrie 2023, IRO Iași a implementat un proiect pilot de screening mobil pentru depistarea cancerului mamar, desfășurat în 12 județe, pentru femei cu vârsta între 50 și 69 de ani. Au fost testate aproape 24.000 de persoane, 184 fiind diagnosticate cu cancer mamar.

Foto credit: Institutul Regional de Oncologie Iași


Știri recente