Însemnări pe lespedea inimii, vol. I şi II

Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei publică „Însemnări pe lespedea inimii”, lucrare în două volume semnată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Ierarhul evocă în paginile cărţii chipurile pline de lumină ale unor „ierarhi vrednici, smeriţi, mari cărturari şi teologi, predicatori înzestraţi şi scriitori cu mult har” pe care i-a cunoscut de-a lungul vieţii sale şi care s-au străduit să fie „sarea pământului” şi „lumina lumii” (Matei 5:13-14).

„Înainte de a fi publicate, toate au fost scrise pe lespedea inimii mele. Am ordonat aceste evocări şi medalioane în funcţie de treapta slujirii în Biserică şi de anul naşterii celor evocaţi. Este un principiu al istoriei care se cuvine a fi respectat”, a subliniat Preasfinţia Sa în Prolog.

„Lucrarea este dedicată ierarhilor amintiţi, dar şi tuturor celor care au iubit în viaţa lor Biserica, una Sfântă, sobornicească şi apostolică, slujind-o cu neostoită râvnă”, a explicat PS Timotei Prahoveanul.

Lecturează primele pagini din volum!

Lucrarea poate fi achiziţionată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Foto credit: Librăria Cărţilor Bisericeşti

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…