A început înscrierea profesorilor pentru programul „Școala din spital”

Ministerul Educației a lansat luni apelul național privind selecția cadrelor didactice pentru intrarea în Corpul național al profesorilor pentru „Școala din spital”.

Concursul se adresează cadrelor didactice care predau sau doresc să predea în spital în educația timpurie; în învățământul primar, gimnazial și liceal.

Înscrierea se face exclusiv electronic, iar depunerea candidaturilor se realizează pe tot parcursul anului calendaristic.

Lista candidaților declarați admiși/respinși este publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării, la secțiunea Concursuri.

Școala din Spital

Școala din spital” facilitează accesul la educație copiilor aflați în imposibilitatea frecventării cursurilor în unitatea de învățământ preuniversitar unde sunt înmatriculați, din cauza unor afecțiuni medicale.

Programul vine în ajutorul antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor cu boli cronice, boli maligne sau alte afecţiuni care necesită spitalizare.

Procesul de învățământ se realizează individual, în grupe sau clase, în unitatea sanitară în care sunt în tratament, în monitorizare medicală sau la recuperare.

Foto credit: Pexels


Știri recente