Înfricoșătoarea Judecată este definitivă și universală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit pe 19 februarie 2012 în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală, a tâlcuit semnificațiile pericopei evanghelice a Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți care ilustrează Judecata de Apoi.

„Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vorbește aici de două categorii de oameni: cei binecuvântați și cei blestemați. Cei binecuvântați sunt cei care au avut în timpul vieții lor pe pământ iubire milostivă din iubirea binecuvântată a lui Dumnezeu. Cei care sunt numiți blestemați sunt cei care în loc de iubire au avut răutate în suflet, au fost indiferenți și foarte adesea ca și demonii răi și ucigători de oameni au multă răutate în suflet. De remarcat este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos arată în Evanghelia de astăzi că Dumnezeu a pregătit de la întemeierea lumii numai Împărăția Cerurilor, iar iadul nu a fost pregătit pentru oameni, ci a fost pregătit pentru diavol și îngerii lui cei răi. Cu alte cuvinte, intenția lui Dumnezeu când a creat lumea era doar fericirea creaturilor pe care El le-a făcut, însă îngerii răi căzând din iubire și din smerenie față de Dumnezeu ajung în iad, în starea de despărțire de Dumnezeu, de singurătate și de întuneric, pentru că întunericul cel mai din afară este lipsa comuniunii de iubire dintre făpturi și Făcătorul lor, dintre creaturi și Dumnezeu Creatorul”.

Patriarhul României a mai subliniat faptul că Dumnezeu ne pedepsește atât pentru relele făcute cât și pentru binele pe care l-am fi putut face și nu l-am făcut.

„Evanghelia aceasta ne arată că Dumnezeu nu pedepsește ca Drept Judecător pe oameni doar pentru relele pe care le-au făcut în lume, căci toate păcatele nepocăite vor fi judecate, ci pedepsește Dreptul Judecător mai ales pe oameni pentru binele pe care ar fi putut să-l facă și nu l-au făcut, pentru iubirea pe care ar fi putut să o arate celor din jur și nu au arătat-o. Cu alte cuvinte, pedepsește și delăsarea duhovnicească, indiferența noastră față de suferința celor din jur”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Neomenia este un criteriu al judecății, mai arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Lipsa de iubire milostivă în suflete este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur neomenie și zice el nu te pedepsește Dumnezeu atât de mult pentru păcate, cât pentru neomenie, deoarece ai avut o existență inumană, ai fost nepăsător față de oamenii din jurul tău. În această neomenie sau nesensibilitate față de semeni se vede decăderea cea mai mare a umanului încât ajunge inuman. Cu alte cuvinte, vedem că Dumnezeu Se recunoaște sau Își recunoaște Chipul Său numai în oamenii milostivi pentru că Dumnezeu Însuși este milostiv. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos spune Fiți milostivi precum Tatăl vostru Cel din Ceruri milostiv este.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat și de ce este înfricoșătoare Judecata de Apoi.

„Această Evanghelie a Înfricoșătoarei Judecăți ne arată că Judecata este înfricoșătoare în primul rând pentru că este definitivă, este universală și viii și morții și toate popoarele se vor prezenta în fața Dreptului Judecător. Mai este înfricoșătoare și pentru faptul că mulți din cei care au făcut binele și-au dat seama că de fapt s-au întâlnit cu Hristos și au devenit mâinile iubirii lui Hristos față de cei care aveau nevoie de iubirea, de ajutorul lor, de iubirea lor milostivă, smerită și sinceră. Și este înfricoșătoare și pentru faptul că Dumnezeu ne cere socoteală pentru păcatele săvârșite, pentru nepăsare, nesimțire duhovnicească, neglijență, neatenție și mai ales pentru faptul că ni s-au oferit atâtea ocazii să facem binele și le-am ratat”.

Prin milostenie omul se apropie de Dumnezeu, a evidențiat Patriarhul României.

„Această Evanghelie a milostivirii sau iubirii milostive ne arată că pe lângă multa rugăciune în timpul Postului Sfintelor Paști, rugăciune smerită și pocăință sinceră, este nevoie și de multă milostenie întrucât iubirea sfântă, smerită, adunată prin rugăciune, prin pocăință și prin spovedanie trebuie arătată ca iubire milostivă față de semenii noștri. Atunci omul se apropie de asemănarea cu Dumnezeu, merge pe drumul asemănării cu Dumnezeu Cel milostiv. Milostenia poate fi făcută sporadic și spontan, episodic sau poate fi una permanentă, instituționalizată, constantă. Milostenia poate fi înțeleasă și ca milostenie materială, când oferim o pâine, un ban, o haină cuiva și ca milostenie spirituală, duhovnicească, când împărtășim credința noastră copiilor prin botez, prin educație, prin modul de a ne ruga, prin modul de a trăi facem milostenie cu proprii copii, cu cei din jurul nostru, cu cei din comunitatea noastră. Apoi, pe lângă această milostenie care înseamnă a învăța pe cel neînvățat, a da un sfat bun celui dezorientat, mai există o milostenie a milei sufletești și în modul în care, deși nu oferim niciun ban, nicio haină și nicio bucată de pâine cuiva putem ajuta cu o mână de ajutor dată unui om care este în vârstă și nu poate merge singur sau care este neputincios și nu poate face curățenie în casă și-l ajutăm sau îi aducem o găleată de apă sau prin vizita la spital pentru a fi alături de cel bolnav sau prin vizitarea lui acasă. Toate acestea sunt fapte ale milei sufletești care nu implică din partea noastră cheltuială de bani, ci doar bunăvoință și dragoste nefățarnică. Există atât de multe forme de a fi milostiv încât nimeni din lumea aceasta nu poate spune că nu a avut posibilitatea sau șansa să fie milostiv cu oamenii din jurul său”.

„Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca în toată această lucrare de curățire de păcate prin post și prin pocăință unite cu rugăciune fierbinte să asociem și milostenia pentru că cel care este milostiv se aseamănă cu Dumnezeu Cel milostiv. Mai spune Mântuitorul Iisus Hristos în Fericirile după Sfânta Evanghelie de la Matei că Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Cu alte cuvinte, dacă din iubire milostivă facem milostenie noi primim însutit iubirea milostivă a lui Dumnezeu în sufletul nostru. Sau noi simțim cât de mult ne iubește Dumnezeu prin însuși faptul că existăm, devenim milostivi și atunci sufletul nostru se umple de iubirea milostivă a lui Dumnezeu și așa fapta bună făcută în mod constant devine o calitate a sufletului nostru și anume, bunătatea și aduce lumină în suflet[…]Milostenia nu este în primul rând un avantaj, deși pare așa, pentru cel care primește, ci pentru cel care dăruiește pentru că își sfințește sufletul și-l face asemenea cu Dumnezeu Cel milostiv și deschide prin milostenie calea mântuirii și a fericirii din Împărăția Preasfintei Treimi în care iubirea milostivă se transformă în bucurie veșnică. Se spune în Faptele Apostolilor că Mântuitorul Iisus Hristos a zis mai fericit este a da decât a lua, adică mai fericit este cel care e milostiv, decât cel care primește. Dumnezeu a lăsat în așa fel această virtute a milosteniei ca prin ea oamenii să cunoască pe alți oameni după bunătatea sufletului lor și în general bunătatea sufletului omului milostiv nu mai judecă pe semeni indiferent dacă cineva este rău sau bun, iar dacă are nevoie trebuie să fie ajutat”, a mai menționat Preafericirea Sa.

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne. Duminica viitoare va fi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză.

Comentarii Facebook


Știri recente