Îndemnul Mitropolitului Ioan la început de post: Să nu uităm de cei aflați în boală, suferință, întristare și singurătate

În mesajul adresat cu prilejul începutului Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a îndemnat la rugăciune şi a atenţionat să nu îi uităm pe „cei aflați în strâmtorări și neputințe, de cei aflați în boală, suferință, întristare și singurătate, de cei aflați în spitale și la casele lor, pe care nu are cine să îi pomenească și să îi cerceteze”.

El a semnalat că „postul Adormirii Maicii Domnului este un timp rânduit de Biserică, încă din vechime, pentru a spori în viața duhovnicească și pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, prin virtute, sub călăuzirea Născătoarei de Dumnezeu și Maicii Luminii”.

Totodată, ierarhul a îndemnat „slujitorii sfintelor altare” să oficieze în fiecare seară din acest post Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.


Text integral:

Cinstiți Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

Cu ajutor de Sus, intrăm din nou în Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă de timp binecuvântată, în care se cuvine să înmulțim rugăciunea și fapta bună.

În aceste două săptămâni de post, îndemnăm părintește pe toți frații și surorile din cinul monahal, pe preoții și pe credincioșii eparhiei noastre, ca împreună să înălțăm rugăciune stăruitoare către Bunul Dumnezeu și către Maica Domnului, care este grabnic ajutătoare.

Nu este credincios care să fi cerut ajutorul Maicii Domnului și să nu fi primit mângâiere și ajutor în necazuri și întristări, după cum spune slujba Paraclisului.

Postul Adormirii Maicii Domnului este un timp rânduit de Biserică, încă din vechime, pentru a spori în viața duhovnicească și pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, prin virtute, sub călăuzirea Născătoarei de Dumnezeu și Maicii Luminii.

Să ne rugăm pentru pacea lumii, pentru înmulțirea dragostei, pentru luminarea minții și pentru sporirea noastră, a tuturor, în nădejde, în credință și în toate faptele bineplăcute Lui și Maicii Preacurate.

De aceea, îndemnăm părintește și frățește pe slujitorii sfintelor altare ca în fiecare seară din acest post să oficieze Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, primul și al doilea, alternativ.

Să stăruim în rugăciune sfântă pentru înmulțirea dragostei pe pământ, pentru pacea dintre oameni și din suflet și pentru ca bunul Dumnezeu să reverse peste întreaga lume harul și darurile Sale cele bogate.

Să nu uităm de cei pe care Mântuitorul Iisus Hristos îi numește „prea mici ai Săi” (cf. Matei 25, 40), adică de cei aflați în strâmtorări și neputințe, de cei aflați în boală, suferință, întristare și singurătate, de cei aflați în spitale și la casele lor, pe care nu are cine să îi pomenească și să îi cerceteze.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).

Cu arhierească binecuvântare,

† IOAN

Foto credit: Radio Renaşterea

Comentarii Facebook


Știri recente