Început de an școlar la Slatina

Luni 15 septembrie a.c., la Școala Generală Nr. 3 din Municipiul Slatina,Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a oficiatslujba de binecuvântare a noului an școlar în prezența a numeroși elevi, părinți și cadre didactice.

În cuvântul rostit, potrivit episcopiaslatinei.ro, Preasfinția Sa a amintit faptul că Dumnezeu este cel care luminează mințile și dă înțelepciunea cea bună și a făcut apel la păstrarea valorilor noastre creștinești într-o lume din ce în ce mai secularizată și înstrăinată de Dumnezeu.

La final, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Olt a adresat un mesaj de început de an școlar din partea instituției.

Comentarii Facebook


Știri recente