Încă o biserică închinată Maicii Domnului în Cartierul Precistei din Piatra-Neamț

Cartierul Precistei din Piatra-Neamț

În cartierul Precista din Piatra-Neamț duminică a fost motiv de sărbătoare cu prilejul sfințirii celei de a treia biserici închinate Maicii Domnului.

Mitropolitul Teofan împreună cu Arhiepiscopul Ioachim și cu Episcopul vicar Calinic Botoșăneanul au sfințit Biserica Parohiei Precista II și paraclisul de la subsolul acesteia, duminică, 9 iunie 2019.

Cartierul Precista este cu adevărat închinat Maicii Domnului, toate cele trei parohii având ca hramuri marile sărbători dedicate Născătoarei de Dumnezeu, notează Doxologia. Astfel: Biserica Parohiei Precista I are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Precista II, sfințită duminică, „Nașterea Maicii Domnului”, iar Precista III „Acoperământul Maicii Domnului”.

După sfințirea celor două altare a urmat Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea lăcașului de cult.

La finalul slujbei, Preotul Dumitru Ailincăi, parohul comunității Precista II, a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală pentru clerici, iar ctitorii principali diplome de vrednicie din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Biserica Precista II a fost construită pentru a suplini spaţiul liturgic de dimensiuni reduse de la Biserica Precista I. Capacitatea lăcașului sfințit este de aproximativ 650 de persoane.

Vezi mai multe detalii de la evenimentul de duminică pe site-ul Doxologia.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente