Inaugurarea Cimitirului Militarilor Români de la Rossoşka, regiunea Volgograd, Federaţia Rusă

În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, la 25 octombrie 2015, Ambasada României în Federaţia Rusă, în colaborare cu autorităţile centrale şi locale ruse şi cu Asociaţia Voennîe Memorialî, va desfăşura, la Rossoşka, raionul Gorodişce, regiunea Volgograd, ceremonia oficială de inaugurare a Primului Cimitir al Militarilor Români de pe teritoriulFederaţiei Ruse şi fostei URSS. Cimitirul este construit în memoria militarilor români căzuţi în cel de-al Doilea război mondial pe frontul de la Stalingrad. Evenimentul va include şi un ceremonial religios oficiat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi români, după cum se menţionează într-un comunicat de presă emis de Ambasada României în Federaţia Rusă.

La ceremonia care va fi deschisă de E.S. domnul Vasile Soare, Ambasadorul României în Federaţia Rusă, vor participa oficiali din cadrul Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Apărării Naţionale, deputaţi în Parlamentul României, reprezentanţi ai Ambasadei României în Federaţia Rusă şi ataşaţi militari străini acreditaţi la Moscova, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război din România – inclusiv un fost militar român care a luptat pe front la Stalingrad, astăzi general în rezervă-, istorici, reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi mass-media, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale, regionale şi locale ruse.

În cadrul manifestării va avea loc dezvelirea plăcii comemorative centrale a cimitirului militar, reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale unui număr de 10 eroi români identificate şi exhumate recent în regiune şi acoperirea simbolică a sicrielor acestora cu pământ adus din România special pentru această ceremonie, depuneri de coroane, jerbe şi flori la monumentele comemorative românesc, german şi sovietic din cadrul Complexului Memorial Rossoşka, precum şi consemnarea impresiilor participanţilor în Cartea Neuitării Eroilor României, confecţionată şi păstrată la Ambasada României în Federaţia Rusă.

***

În anul 2014, Ambasada României a obţinut, cu sprijinul Asociaţiei Voennîe Memorialî din Federaţia Rusă, aprobările legale ale autorităţilor din regiunea Volgograd pentru amplasarea cimitirului românesc în cadrul Complexului Comemorativ Multinaţional Rossoşka.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 421/10 iunie 2015, s-a aprobat finanţarea proiectului de amenajare a Cimitirul Militarilor Români din Complexul Comemorativ Rossoşka, regiunea Volgograd, fostă Stalingrad/Federaţia Rusă, iar în urma semnării contractului economic între Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (România) şi Asociaţia Voennîe Memorialî (F. Rusă), în prima decadă a lunii iulie 2015 au început lucrările de construcţie a cimitirului.

Cimitirul românesc se întinde pe o suprafaţă de cca. 6.000 mp (90 m lungime, 60 m lăţime), fiind constituit din următoarele elemente: gard metalic împrejmuitor; monument central (cruce din granit, înaltă de 3,0 m); platou central (6,0 x 9,0 m); placă centrală din granit pe care s-a inscripţionat în limbile română şi rusă textul „IN MEMORIAM MILITARILOR ROMNI CĂZUŢI ÎN LUPTĂ LA STALINGRAD”; 22 de plăci comemorative cu textul „AICI ODIHNESC MILITARII ROMNI CĂZUŢI ÎN LUPTĂ LA … (denumirile celor 79 defoste cimitirede campanie româneşti din timpul războiului)”; placă indicatoare la intrarea în cimitir, cu textul „CIMITIRUL MILITARILOR ROMNI ROSSOŞKA”; alei pavate; două catarge (pentru înălţarea drapelelor României şi Rusiei); parcare şi drum de acces.

În lunile august-octombrie 2015, au fost efectuate primele exhumări (care vor continua în campaniile anuale viitoare) în zona Volgograd şi Republica Kalmîkia din F.Rusă, osemintele militarilor români identificate în fostele cimitire de campanie urmând a fi reînhumateîn Cimitirul Românesc de la Rossoşka.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente