Inaugurarea Centrului de pelerinaj și a unui nou magazin bisericesc, la Buzău

La Buzău au fost inaugurate, joi, 20 februarie 2014, un nou magazin de cărți și obiecte bisericești, precum și Centrul de pelerinaj „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Au participat consilieri eparhiali, protopopi, dar și cei care au sprijinit renovarea și amenajarea celor două spații, după cum a precizat Dragoș Olteanu, Consilier mass-media și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

„Am considerat că este o necesitate să avem și un magazin mai la vedere, un astfel de centru, deoarece credincioșii noștri sunt doritori să achiziționeze atât carte bisericească și cărți având conținut duhovnicesc, cât, mai ales, obiecte liturgice necesare parohiilor, cum sunt candelele, potirele, crucile sau Sfintele Evanghelii, și, de ce nu, chiar obiecte de cult necesare rugăciunilor lor particulare, din casele proprii. Cei care au fost implicați, până acum, în activitatea aceasta misionară, pot să dea mărturie despre această sete și căutare din partea credincioșilor noștri și, de aceea, sunt foarte bucuros și mulțumit că am putut să punem la dispoziția lor ceea ce au nevoie”, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților.

Centrul de pelerinaj funcționează în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Prin intermediul acestuia, credincioșii din cele două județe ale Eparhiei, Buzău și Vrancea, pot vizita spre închinare, cinstire și zidire duhovnicească locuri sfinte din cuprinsul României, ca și din alte țări, respectiv tărâmurile binecuvântate ale Greciei, Sfântul Munte Athos și pământul Ierusalimului sfințit de pașii Mântuitorului.

După încheierea slujbei religioase, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea pelerinajului în viața creștinilor: „Pelerinajul este acela care îi apropie pe credincioșii implicați în săvârșirea lui, fie la mănăstirile din țara noastră, fie când e vorba de Țara Sfântă. Nu este puțin lucru să mergi pe urmele Mântuitorului Hristos în Țara Sfântă, să citești din Sfânta Scriptură și să urmărești cu ochii minții, întorcându-te cu două mii și ceva de ani în urmă, ceea ce Mântuitorul le va fi spus contemporanilor. În felul acesta, se realizează o comuniune cu cei de atunci, dar și o coeziune, o armonie, o solidaritate extraordinară între pelerini deopotrivă, încât una din cele mai eficiente metode pastoral-misionare, pe care trebuie să o promovăm și să o cultivăm tot mai mult la nivelul Eparhiei noastre și nu numai, o constituie pelerinajul”.

Noul magazin de cărți și obiecte bisericești, precum și Centrul de pelerinaj „Sfinții Împărați Constantin și Elena” sunt situate în incinta Protoieriei Buzău II.

Comentarii Facebook


Știri recente