Inaugurarea Centrului de copii și tineret Hai cu noi

Fundația Solidaritate și Speranță (FSS) – filiala Săvinești, din județul Neamț, a inaugurat vineri, 23 mai 2014, Centrul de copii și tineret „Hai cu noi”, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv” din Săvinești, în prezența reprezentanților Școlii Gimnaziale „I. Gervescu” din Săvinești, ai Bibliotecii Comunale Săvinești, precum și ai voluntarilor și angajaților fundației. Centrul se dorește a fi un program de susținere pe termen lung a activităților de copii și tineret din comuna Săvinești și este dezvoltat în cadrul proiectului „Îndrăznește! Talentul tău poate schimba destine!”, finanțat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în acțiune”. Proiectul, început la 1 februarie 2014, își propune să dezvolte spiritul de inițiativă și antreprenoriat pentru un număr de 12 tineri din comuna Săvinești, prin implicarea în activități creative, culturale și educative timp de șase luni. Al doilea obiectiv al proiectului este dezvoltarea unui program de susținere a activităților de copii și tineret din comuna Săvinești prin înființarea unui centru de resurse pentru copii și tineret la sediul fundației.

Comentarii Facebook


Știri recente