Înaltpreasfințitul Nifon a vorbit la Cernica despre vederea duhovnicească a Părintelui Teofil Părăian

Reflectând asupra minunii din textul evanghelic duminical, Vindecarea orbului din Ierihon (Lc. 18:35-43), Înaltpreasfințitul Nifon a făcut referire la vederea duhovnicească a Părintelui Teofil Părăian, „unul din cei mai vestiți duhovnici pe care i-a avut neamul românesc”.

„Părintele duhovnic Teofil, care era nevăzător din punct de vedere fizic, avea o vedere duhovnicească de o dimensiune impresionantă”, a spus ierarhul.

„Știa să îndrume pe credincioși în cele mai tainice și mai dificile situații pe care omul le poate întâmpina în această viață”, a adăugat Arhiepiscopul Târgoviștei.

Părintele Teofil Părăian. Foto: ZL

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon a oficiat duminică, 2 decembrie 2018, Sfânta Liturghie în Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Cernica împreună cu Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande, Episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Ieronim Sinaitul, și Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul.

În predica rostită, Părintele Mitropolit a insistat asupra faptului că „ochii fizici sunt limitați, dar ochii sufletești au o dimensiune extraordinară”.

„Trebuie să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne dea puterea de vedea nu numai cu ochii fizici, ci cu ochii sufletești ceea ce este frumos, drept superior și nobil în această lume”.

„Nu poate să existe o noblețe sufletească în afară de credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a subliniat la final IPS Nifon.

IPS Nifon la Mănăstirea Cernica. Foto: Basilica.ro

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit împreună cu ierarhii prezenți Biserica Sf. Nicolae din ostrovul Mănăstirii Cernica, în urma unor ample lucrări de restaurare începute în 2003.

A fost nevoie de refacerea pridvorului, a turlelor căzute la cutremurul din 1940 și de alte lucrări de consolidare. A fost restaurată pictura existentă și a fost pictat noul pridvor. De asemenea, biserica are acum o nouă catapeteasmă, sisteme noi de încălzire, sonorizare și iluminat arhitectural.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto!

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente