În urmă cu 316 ani trecea la Domnul ierarhul care a binecuvântat tipărirea primei traduceri a Sfintei Scripturi în limba română

În urmă cu 316 ani trecea la Domnul vrednicul de pomenire Mitropolit Teodosie al Țării Românești, ierarhul care a binecuvântat şi ctitorit publicarea Bibliei de la București (1688), prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română.

A fost sfetnicul Domnitorilor Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanul și a păstorit activitatea Mitropoliei Ungrovlahiei timp de 40 de ani. În perioada activității sale au fost tipărite numeroase volume, printre care un Liturghier slavo-român (1680), Evanghelia (1682) și Apostolul (1683).

Biblia de la Bucureşti (1688). Foto credit: Historia

Data nașterii Mitropolitului Teodosie este inexactă, cel mai probabil s-a născut în jurul anului 1620 într-o familie de țărani din Argeș. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Cozia, apoi a ajuns egumen al Mănăstirii Curtea de Argeș, pe care o administrează timp de 10 ani.

În anul 1668, arhimandritul Teodosie este ales Mitropolit și părinte duhovnicesc al Țării Românești, în locul Mitropolitului Ștefan.

Ajungând la vârsta de 90 de ani, îl recomandă pe Episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaș în scaunul mitropolitan. Trece la cele veșnice în data de 27 ianuarie 1708, fiind înmormântat lângă altarul Catedralei Mitropolitane din București.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente