În Târgu Ocna a fost inaugurat un centru social dedicat Sfintei Anastasia Romana

În oraşul Târgu Ocna a fost inaugurat luni un centru social şi cultural ocrotit de Sfânta Anastasia Romana, informează Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Centrul aparţine de Parohia Sfântul Ioan din localitate şi va găzdui diverse activități sociale, cultural-catehetice și educative pentru comunitate.

„Centrul Social Anastasia servește nevoilor comunității printr-o paletă largă de servicii sociale care vor fi desfășurate în folosul diverselor categorii de beneficiari, dar mai ales pentru tinerii și copiii din comunitate”, a declarat preotul Silviu Butucaru, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Momentul sfinţirii a coincis cu deschiderea cursurilor Școlii de vară, sub egida Cultură, Artă și Spiritualitate la care participă aproximativ 170 de copii și încă 130 de voluntari, profesori, precum și alți coordonatori de ateliere și activități cultural-catehetice.

Sfânta Cuvioasă Muceniță Anastasia Romana a trăit în timpul împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260). A suferit moarte martirică la vârsta de 19 ani, fiind ucisă prin decapitare.

Moaştele sale se află la Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente