În sprijinul aproapelui | Peste 20 de clerici şi credincioşi tulceni au donat sânge

Peste 20 de clerici şi credincioşi din mai multe parohii din municipiul Tulcea și din județul cu acelaşi nume au donat joi sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Tulcea.

Acţiunea face parte din Programul „Picături de viață” prin care, pentru al treilea an consecutiv, preoți de la Centrul Eparhial Tulcea și din Protopopiatul Tulcea, alături de credincioși, donează sânge pentru a veni în sprijinul aproapelui.

Alături de donatori, a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Ierarhul a oferit pentru Centrul de Transfuzii Sanguine și personalul de acolo o icoană cu Maica Domnului, precum şi seturi de echipamente medicale.

Inițiativa a răspuns solicitărilor locale, întrucât atât la nivel național cât și județean se înregistrează o lipsă acută de sânge.

Personalul Centrului de Transfuzii Sanguine Tulcea le-a mulţumit donatorilor, între care s-au înregistrat clerici cu grupe rare de sânge care pot salva numeroase vieți.

Foto credit: Episcopia Tulcii

Comentarii Facebook


Știri recente