În Kenya a fost înfiinţat un schit în cinstea Sfintei Ana

În localitatea Nyeri din Kenya a fost înfiinţat un schit în cinstea Sfintei Ana, informează Orthochristian. Deschiderea oficială a aşezământului monahal a avut loc în data de 19 noiembrie.

Schitul face parte din Eparhia de Nyeri şi Muntele Kenya – Patriarhia Alexandriei.

„Bine aţi venit la Schitul Sfintei Ana. Este finalizat şi pregătit să îşi primească obştea monahală” a scris Episcopul Neofit de Nyeri pe pagina de Facebook a eparhiei.

Ierarhul a adus mulţumiri maicii Ioana de la Schitul Sf. Arhanghel Mihail din Missouri – SUA, care s-a ocupat de organizarea mănăstirii în timpul şederii sale de două luni în Kenya.

În postarea de pe Facebook el a făcut referire şi la cele monahii originare din Kenya aflate în obştea unor mănăstiri elene.

Mă rog lui Dumnezeu ca ele să se întoarcă într-o zi în Kenya şi să contribuie la renaşterea monahismului în Eparhia de Nyeri, a notat Preasfinţia Sa.

În Nyeri a mai funcţionat un aşezământ monahal în anii 1980. Mănăstirea a fost înfiinţată de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei în timpul misiunii sale pe continent african, dar şi-a încheiat activitatea după ce ierarhul a fost numit conducătorul Bisericii din Albania.

Foto credit: Facebook/Eparhia de Nyeri şi Muntele Kenya.

Comentarii Facebook


Știri recente