În Joia Mare s-a instituit Sfânta Euharistie

În Sfânta și Marea zi Joi, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare a fost săvârșită în Catedrala patriarhală din București de un sobor de slujitori în frunte cu părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează „Ziarul Lumina”.

Joia Săptămânii Mari are o rânduială liturgică specială, pentru că în această zi se pomenește Cina cea de Taină, când Mântuitorul Hristos a înființat Taina Sfintei Euharistii, împărtășindu-i pe Apostoli cu Trupul și Sângele Său sub chipul pâinii și al vinului. De aceea, în locul Heruvicului obișnuit, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale a cântat troparul „Cinei tale celei de taină”, iar la Axion cântarea „Din ospățul Stăpânului”.

Tot în această zi se amintesc spălarea picioarelor Apostolilor, rugăciunea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, trădarea Sa, prinderea și începutul suferințelor și chinurilor Domnului care vor culmina cu răstignirea pe Cruce. Rânduiala Sfintei Liturghii a fost specială, pentru că s-a unit cu slujba Vecerniei zilei de vineri. În cadrul slujbei de ieri a fost scos, sfințit și pregătit în mod special un Agneț. Pâinica devenită Trupul Domnului, îmbibată cu multă atenție cu Sângele Domnului, va fi Sfânta Cuminecătură din care sunt împărtășiți în cursul anului bisericesc bolnavii, cei care nu pot să participe la Sfânta Liturghie, cei care sunt pe patul suferinței sau în apropierea morții, dar și pruncii după ce sunt botezați și mirunși cu Sfântul și Marele Mir. Sfântul Agneț va rămâne acoperit pe un disc pe Sfânta Masă până în a treia zi de Paști, în Marțea luminată, când va fi uscat cu multă răbdare, fărâmițat și păstrat în Chivotul de pe Sfânta Masă a Catedralei patriarhale.

Comentarii Facebook


Știri recente