În Hunedoara va fi construit un schit în cinstea Sfântului Iosif Isihastul

În localitatea hunedoreană Coroieşti va fi construit un schit cu hramurile „Sfinții Martiri Brâncoveni” și „Sfântul Cuvios Iosif Isihastul”, anunţă Episcopia Devei şi Hunedoarei.

Duminica trecută, Episcopul Gurie şi Arhiereul vicar Nestor Hunedoreanul au oficiat Sfânta Liturghie pe locul viitorului schit.

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc.

Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, apoi s-a înrolat în armată.

După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte. A trecut la cele veşnice în 1959.

Cuviosul Iosif Isihastul a fost canonizat în anul 2020 de Patriarhia Ecumenică.

Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente