În Duminica Tomii, Mitropolitul Andrei şi-a revăzut consătenii din satul natal

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi-a revăzut în Duminica Tomii consătenii din satul natal, unde a oficiat Sfânta Liturghie.

A devenit deja o tradiţie ca an de an Mitropolitul să participe la hramul bisericii din Oarţa de Sus care îl are ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma, informează Radio Renaşterea.

După citirea textului biblic, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt în care i-a încredinţat pe consătenii săi că pe „pe Domnul Îl întâlnim în cei mai mici frați ai Săi”.

La finalul slujbei, ierarhul a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți.

La Sfânta Liturghie au fost prezenţi reprezentanţi ai oficialităților locale și județene, alături de numeroși credincioși și fii ai satului.

Biserica din localitate, cu hramul „Sfântul Apostol Toma”, a fost construită între anii 1971 -1975 și a fost sfințită în 1976 de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.

Din punct de vedere jurisdicţional, Parohia din Oarța de Sus aparține de Protopopiatul Chioar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Foto credit: Radio Renaşterea

Comentarii Facebook


Știri recente