În Duminica migranţilor români Patriarhul îndeamnă la preţuirea satului românesc

În mesajul transmis cu prilejul Duminicii migranţilor români (18 august 2019) Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat la preţuirea satului românesc şi a contribuţiei sale majore la devenirea istorică a poporului român, întrucât aceasta reprezintă „o necesitate şi o mare demnitate”.

Începând cu anul 2009, la nivelul Patriarhiei Române a fost instaurată o zi în cinstea migranţilor români celebrată în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului.

„Duminica migranţilor români” a fost adoptată la nivelul întregii Patriarhii de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 25-26 februarie 2009.

Patriarhul a amintit în mesajul său că 2019 a fost declarat An omagial al satului românesc tocmai pentru a evidenţia faptul că satul este şi spaţiul în care s-au format şi păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile spirituale, culturale şi identitare transmise până în zilele noastre.

„Satele româneşti, cu biserici şi case ţărăneşti, cu cimitire şi morminte străjuite de cruci, cu uliţe şi porţi primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic şi vizibil al tradiţiei, al continuităţii fizice şi spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferenţa”.

Patriarhul Daniel la inaugurarea Expoziției „Chipul satului românesc” din 27 februarie 2019. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Totodată, Părintele Patriarh Daniel şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la criza în care se află astăzi satul românesc şi locuitorii săi.

„Cea mai profundă criză pe care o resimte în prezent ţăranul român este suferinţa dezrădăcinării sale şi a înstrăinării sale prin emigraţie în străinătate, lucrând mai mult pentru dezvoltarea altor ţări, decât pentru propria sa patrie de origine”.

„Locurile natale sunt părăsite de către generaţiile tinere, iar solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă, sătenii înstrăinându-se de propriul pământ şi de propria lor identitate”.

Un sprijin concret pentru populaţia de la sate este derularea Campaniei „Sănătate pentru Sate”, a mai spus Patriarhul care a evidenţiat că până în prezent au beneficiat de ediţiile campaniei peste 8000 de persoane.

Apoi, a oferit câteva soluţii pentru redresarea situaţiei de criză a satelor româneşti.

Mesajul integral poate fi lecturat aici!

Printre evenimentele desfășurate în acest an cu scopul promovării satului românesc se numără şi expoziţia foto organizată de Agenția de știri Basilica.

Expoziția „Chipul satului românesc” a fost vizitată de un public numeros care a venit să admire peste 50 „chipuri ale satului românesc” în viziunea a 14 artiști fotografi.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente