În Arhiepiscopia Târgoviștei a avut loc prima Conferință pastoral-misionară pentru preoții din Protoieria Titu

Luni, 15 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și MitropolitNifon a prezidat lucrările Conferinței pastoral – misionare de Primăvară, cu tema Anul omagial al misiunii parohiei și mânăstirii astăzi, pentru preoții din Protoieria Titu, ce s-au desfășurat în biserica Parohiei Sălcuța, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evocat importanța misiunii pastorale a parohiei și a mânăstirii și a colaborării dintre ele pentru intensificarea vieții spirituale și culturale a credincioșilor noștri, precum și pentru aprofundarea valorilor evanghelice în societatea românească.

În referatele lor, preoții au atins cele mai importante puncte ale misiunii pastorale parohiale și monahale, iar, la finalul lor, au avut loc intervenții și discuții pe baza celor prezentate, dar și referitor la chestiuni practice, misionare și administrativ-gospodărești cu care clericii se confruntă la parohii.

Precizăm că vor urma astfel de conferințe și pentru preoții din celelalte patru protoierii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei în perioada imediat următoare.

Comentarii Facebook


Știri recente