În Albania a fost inaugurată o statuie în cinstea părintelui Haralambie Balamace

Un bust reprezentând pe părintele Haralambie Balamace a fost inaugurat luni în Korçë, localitatea din Albania unde a fost martirizat.

La eveniment a participat Ambasadorul României în Albania, E.S. Octavian Șerban, şi reprezentanţi ai aromânilor din zonă.

Statuia a fost amplasată în Parcul Tineretului din localitate. Bustul a fost realizat prin implicarea fundației „Nicolae Iorga” din Saranda (Albania).

Părintele Haralambie Balamace a fost ucis în noaptea de Paşti, în anul 1914, pentru că a oficiat slujba în limba română. Un sfârşit similar au avut aproximativ 1.000 de români din Balcani, învățători, profesori, preoți, dar și simpli elevi. Ei au murit deoarece au apărat identitatea românească și slujeau comunităților din care făceau parte în limba română/dialectul aromân/dialectul meglenoromân.

Martirajul părintelui Haralambie Balamace

Legat de moartea părintelui se păstrează chiar mărturia fiicei sale:

„Venind la casa noastră antarţi, soldaţi şi grecomani, aducând cu dânşii şi bidoanele de petrol pentru incendierea casei, au invitat pe tatăl meu şi pe unchiul Sotir să se predea şi să nu opună nici o rezistenţă din ordinul mitropolitului şi al ofiţerilor şi că vor fi duşi la Mitropolie pentru explicaţii”.

„Au ieşit din casă, fără să se opună. Deodată, amândoi au fost luaţi în bătăi cu paturile de puşcă şi când un soldat i-a tras o palmă pe obraz, el a întors cealaltă parte, zicându-i: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!» După ce i-au întors în casă luându-le toţi banii, precum şi alte obiecte de valoare, i-au dus afară din oraş”.

„Modul brutal în care au fost omorâţi nu se poate descrie. Figurile lor nu se puteau distinge de înţepăturile baionetelor, afară de părintele care nu era străpuns la obraz, dar a avut mai multe lovituri de baionetă pe corp şi mutilat într-un mod oribil”.

Părintele Haralambie a fost pomenit luna trecută, împreună cu martirii macedo-români din Balcani, la Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni din București.

În 1972, părintele Haralambie a fost declarat erou al națiunii albaneze.

Foto credit: Fundaţia Nicolae Iorga

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…