Mănăstirea Putna din județul Suceava este, în această vară, gazda mai multor tabere pentru copii și tineri. Sfântul așezământ și-a deschis deja porțile pentru copii cu deficiențe de vedere, pentru tineri din diaspora, dar și pentru elevi din zonă. Urmează studenți și elevi militari și o tabără a studenților la Istorie.
În luna iunie, 30 de elevii nevăzători și ambliopi de la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, însoțiți de cadre didactice, însoțitori, voluntari și membri ai familiilor, au participat la tabăra „Pedalăm împreună la Putna”.
Pedalând în tandem
Folosind biciclete speciale de tip tandem, un elev văzător (pilot) și un elev cu deficiență de vedere (copilot) să formeze o echipă nu doar pentru a parcurge un traseu, ci pentru a construi încredere reciprocă, a comunica eficient și a demonstra că barierele, fie ele fizice sau sociale, pot fi depășite împreună.

„Am învățat că niciun loc nu este mai frumos decât România – casa noastră!” a transmis, la final, unul dintre participanți.
„Mă întorc din tabăra în tandem de la Putna cu inima plină de recunoștință. Acolo am simțit căldura unei familii adevărate, în care fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare și fiecare cuvânt frumos au contat enorm pentru mine”, a declarat alt copil.
„A fost o tabără care mi-a mângâiat sufletul așa cum o face o îmbrățișare sinceră, atunci când ai cea mai mare nevoie. Mi-a adus liniște, lumină și un sentiment de apartenență pe care nu îl voi uita niciodată. Nu e doar o amintire, e o parte din mine acum, o filă de poveste pe care o voi deschide mereu cu zâmbet și dor.”
În Ortodoxie nu ești niciodată singur

La începutul lunii iulie, timp de o săptămână, a avut loc o Tabără de muzică și spiritualitate ortodoxă, organizată de Asociația Nepsis a tinerilor ortodocși români din Episcopia Irlandei și Islandei. Aceștia au participat la mai multe ateliere și întâlniri tematice și au oferit răspunsurile liturgice slujba Privegherii unite cu Sfânta Liturghie în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromița, la parohia Vicovu de Sus.
„Totul a fost ca o curățare profundă a minții, inimii și sufletului. A fost o resetare spirituală de care cred că nu doar eu, ci mulți dintre noi aveam nevoie. O rupere de zgomotul și distragerile vieții moderne. O evadare într-un loc unde Dumnezeu se simțea cu adevărat prezent, unde timpul încetinea, iar credința putea să respire”, le-a scris un participant părinților mănăstirii – în limba engleză, pe care o stăpânește mai bine decât româna.
„A fi creștin ortodox într-o țară precum Irlanda poate fi o experiență izolantă. Uneori te simți ca un străin, iar asta poate fi greu. Dar toate discuțiile pe care le-am avut cu monahii și preoții – pasiunea lor, îndrumarea, cântările – m-au făcut să înțeleg că, indiferent unde mă aflu, port această credință în mine. Cuvintele lor mi-au reamintit că nu sunt singur, chiar și într-un loc în care Ortodoxia este rar întâlnită.”
„Am plecat de la Putna cu un sentiment de apartenență, un scop reînnoit și o iubire mai adâncă pentru credința mea”, a încheiat tânărul.
Tineri români din Canada
Alți tineri români din diaspora care au poposit la Mănăstirea Putna au fost zece membri ai Romanian Orthodox Youth of the Americas (ROYA), veniți în România pentru tabăra lor anuală, ROYA HERITAGE TRIP.
Cei din acest an locuiesc în Canada și, timp de două săptămâni, vizitează mai multe mănăstiri din România. În sfârșitul de săptămână 18-21 iulie, au avut timp, pe lângă participarea la slujbe și vizitarea mănăstirii și a zonei, să aibă și întâlniri cu părinții mănăstirii și un atelier pro-viață.
Voluntari pentru o tabără dedicată copiilor din satele izolate

La sfârșitul săptămânii trecute, la Schitul „Sfântul Ilie” Salaș al mănăstirii, a avut loc o tabără organizată pentru elevii membri ai Grupului Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus.
Aceștia sunt mereu alături de mănăstire la sărbători și evenimente importante, susținând recitaluri de cântec și poezie și oferind ajutor atunci când este necesar. An de an, tabăra reprezintă o răsplată pentru eforturile lor, dar și o pregătire pentru o activitate de două zile pe care o organizează pentru copiii și adolescenții din zona schitului.
Astfel, sâmbătă, 26, și duminică, 27 iulie, va avea loc o mini-tabără la Schitul „Sfântul Ilie” Salaș, destinată copiilor și adolescenților din satele din jur. Până în prezent, sunt deja peste 200 pe lista de înscriere!
Pentru elevii și studenții militari

La sfârșitul lunii iulie, va avea loc Tabăra „Tradiție și devotament”, destinată elevilor din liceele militare aflate în subordinea Statului Major al Forțelor Terestre. Vor participa 45 de elevi militari de la cele cinci colegii naționale militare.
A doua tabără organizată în colaborare cu Statul Major al Forțelor Terestre va fi un Atelier de lucru – concurs intitulat „Jertfa lor, datoria noastră”, între 26 și 31 august. Participanții vor fi 9 studenți de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și 11 elevi de la Colegiul Militar Național „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, însoțiți de preoții militari de la cele două instituții de învățământ.
Studenți invitați la Colocviile Putnei
În luna septembrie, 25 de elevi din Făurei, Brăila, vor participa la patru zile de activități la mănăstire, iar între 2 și 10 septembrie, 20 de studenți la Istorie vor participa la o tabără dedicată lor, în cadrul căreia vor audia lucrările simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, ediția XXXII.
În a doua jumătate a lunii octombrie, va avea loc a doua Tabără de muzică și spiritualitate ortodoxă, organizată de Asociația Nepsis din Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei, pentru adolescenții români din Irlanda.
Sursa foto: Mănăstirea Putna






