În 2019 Patriarhia Română omagiază satul românesc, pe Patriarhii Iustin, Nicodim și pe traducătorii de cărți bisericești

2019 a fost proclamat marți, 1 ianuarie, An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Proclamarea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, după oficierea slujbei de Te Deum de către Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

După slujbă, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, Secretarul Sf. Sinod a citit Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2019. Actul cuprinde principalele manifestări din programul cadru teologic, educațional, cultural și mediatic al acestui an.

Proclamarea Anului omagial și comemorativ 2019. ©Mircea Florescu/Basilica.ro

Tematicile omagiale și comemorative pentru 2019 au fost stabilite în ședințele de lucru ale Sf. Sinod din 4-5 iulie 2017 și 25 octombrie 2018.

În continuare, Părintele Patriarh a vorbit despre importanța omagierii satului românesc și a comemorării Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și a traducătorilor de cărți bisericești.

Satul românesc

„Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate”, a subliniat Patriarhul Daniel.

De asemenea, Patriarhul s-a referit și la aspecte pragmatice prin care Biserica Ortodoxă Română susține dezvoltarea satului la nivel social, cultural și bisericesc. Preafericirea Sa a amintit Proiectul Sănătate pentru Sate de care au beneficiat până în prezent 8.000 români.

„Este necesară o mai intensă solidaritate între parohiile urbane și cele rurale și mai multă cooperare cu autoritățile locale, regionale şi centrale, pentru a susţine şi ameliora viaţa satelor”, a atras atenția Patriarhul României.

Traducătorii de cărți bisericești

Comemorarea traducătorilor de cărți bisericești este un omagiu adus pentru „personalitățile-reper ale culturii teologice românești, care, prin ostenelile lor cărturărești, au contribuit la luminarea credincioșilor prin cultură și la trezirea conștiinței românești”.

Între aceștia Patriarhia Română îi omagiază în 2019 pe Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.

Patriarhul Nicodim a păstorit Biserica Ortodoxă Română în vremuri tulburi şi grele, cu mare responsabilitate, mult curaj şi jertfelnicie. Vrednicul de pomenire a tradus şi tipărit Sfânta Scriptură şi o mulţime de cărţi duhovniceşti.

Patriarhul Iustin a dăruit culturii teologice lucrări fundamentale, precum şi o nouă ediție sinodală a textului scripturistic (Noul Testament din 1979 şi Biblia sinodală din 1982), cărți de cult diortosite, traduceri patristice valoroase, noi manuale pentru învățământul teologic și a iniţiat colecțiile „Părinți și Scriitori Bisericești şi „Arta creștină în România”.

Vezi cuvântul integral rostit de Patriarhul României la proclamarea Anului omagial și comemorativ 2019.

În continuare, Părintele Patriarh a prezentat icoana cu Cina de la Emaus și a explicat de ce a fost aleasă ca reprezentativă pentru Anul omagial al satului românesc: „pentru că într-un sat, Emaus, la 12 km depărtare de Ierusalim (60 stadii) Mântuitorul Iisus Hristos s-a descoperit ucenicilor Luca și Cleopa că este El, Cel răstignit și înviat din morți”.

La final, grupul psaltic Tronos a intonat o colindă, realizată de Părintele Cristian Alexandru, dedicată satului românesc.

Tronos intonează un colind dedicat satului românesc. ©Mircea Florescu/Basilica.ro

Mai multe imagini în galeria foto: Anul Nou la Catedrala Patriarhală.

Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente