„Implică-te! Împreună reușim mai mult!”: 20 de familii au primit sprijin de la voluntarii CMN

Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au sprijinit miercuri cu alimente 20 de familii cu mulți copii, dar și vârstnici din localitățile prahovene Bărăitaru și Sălciile, în cadrul proiectului „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”.

Acțiunea a fost desfășurată în apropierea sărbătoririi ocrotitorului Paraclisului CMN, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor CMN, a precizat că următoarele cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, Una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi și Nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie, au reprezentat motto-ul acțiunii.

„Cu gândul la aceste cuvinte, am plecat astăzi către aceste două comunități din judeţul Prahova, spre a oferi o mână de ajutor și un gând bun de la Dumnezeu unor gospodari nevoiaşi sau bolnavi”.

„Se întâmplă uneori să nu prea avem ce oferi, dar vă mărturisesc că, chiar și așa, dacă în inima noastră se află bunăvoință și dorința de a ajuta, dacă oferim puțin din puținul pe care îl avem, Dumnezeu va primi și va înmulți darul nostru către fratele nostru”, a mai spus el.

Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” a fost inițiată pentru a ajuta familiile vulnerabile să treacă peste situația socială creată de pandemia actuală.

Foto credit: Voluntarii CMN


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente