Ierarhii români din Germania îndeamnă la rugăciune pentru victimele atentatului de la Hanau

În contextul tragediei din Germania, Mitropolitul Serafim şi Episcopul vicar Sofian Braşoveanul au transmis un mesaj de compasiune în care îndeamnă „să ne rugăm împreună Domnului nostru Iisus Hristos, cel răstignit și înviat, pentru odihna sufletelor acestor frați ai noștri, ucişi în mod iraţional şi provocator de multă suferinţă” în apropiere de Frankfurt.

„Totodată transmitem sincere condoleanțe și ne rugăm pentru consolarea familiilor, prietenilor şi a tuturor celor care suferă în urma acestui atentat inuman”, se arată în mesajul postat pe site-ul eparhiei.


Mesaj integral:

Cu profundă tristeţe am aflat despre atacul sângeros care a avut loc joi noaptea la Hanau, în urma căruia și-au pierdut viața mai mulți oameni nevinovați, printre care și un român, Vili Viorel Păun, originar din comuna Singureni, județul Giurgiu, în vârstă de 23 de ani.

Ne exprimăm îngrijorarea față de escaladarea sentimentelor de ură care conduc la astfel de manifestări incalificabile şi îndemnăm pe toţi oamenii să conştientizeze că fiecare, fără deosebire, face parte din marea familie a copiilor lui Dumnezeu.

Cu toate problemele politice, sociale, religioase sau economice ale societăților în care trăim, suntem chemaţi la frăţietate şi armonie, ajutându-ne unii pe alţii să înţelegem şi să împlinim destinul nostru personal, dar şi pe cel comun, în lumea globalizată în care trăim.

Faptul de a trăi împreună unii lângă alții  se cere dublat de creşterea noastră personală care duce la apropierea în omenie, bunătate şi iubire. Respectul față de omul de lângă noi, indiferent din originea sa etnică sau de convingerile sale, ar trebui să ne fie lege și să stea ca dovadă vie a respectului față de demnitatea persoanei umane și a credinței noastre în Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor.

Vă îndemnăm să ne rugăm împreună Domnului nostru Iisus Hristos, cel răstignit și înviat, pentru odihna sufletelor acestor frați ai noștri, ucişi în mod iraţional şi provocator de multă suferinţă. Totodată transmitem sincere condoleanțe și ne rugăm pentru consolarea familiilor, prietenilor şi a tuturor celor care suferă în urma acestui atentat inuman.

Cu iubire sfântă și părintească binecuvântare,

† Serafim
Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

† Sofian Brașoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului


Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror presupus autor a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa.

Printre victime se află şi românul Vili Viorel Pău, originar din Singureni, Giurgiu.

Foto credit: Picture-aliance/P. Kneffel

Comentarii Facebook


Știri recente